Spania are de două ori mai multe firme mici și mijlocii la mia de locuitori decât România, iar aceste IMM-uri au alimentat evoluția pozitivă a economiei locale, creând milioane de locuri de muncă în perioada de boom economic, însă odată cu venirea crizei numărul mare al IMM-urilor a început să devină o povară și să contribuie la colapsul social care se resimte în Spania și în prezent.
Cu 48 de afaceri mici și mijlocii la fiecare mie de locuitori, mediul de business din Spania încă nu a ajuns din urmă media UE de 54 de IMM-uri la mia de locuitori.
În prezent, mediul de afaceri spaniol se compune din peste 2,2 milioane de IMM-uri. În perioada de boom economic firmele mici și mijlocii erau cele care creau aproape „pe bandă rulantă“ joburi, mai ales în construcții, comerț și transporturi, anul trecut, spre exemplu, din aceste domenii în care s-au înființat cele mai multe
IMM-uri în Spania, au fost eliminate și cele mai multe locuri de muncă.
Cum sectorul imobiliar s-a prăbușit pe măsură ce recesiunea a început să-și facă simțite efectele, peste 1,4 milioane de oameni care lucrau în construcții și-au pierdut jobul în ultimii ani, iar aceasta a atras de la sine și concedierea, spre exemplu, a aproape 400.000 de oameni din companiile care activau în comerț și a aproape 140.000 de angajați din transporturi și logistică, potrivit datelor de la Eurostat.
IMM-urile spaniole, motorul pieței muncii în perioada de boom și complice la colapsul social din criză
Știrea a fost publicată sâmbătă, 11 octombrie 2014, 01:53 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu