ITNT, desemnată cea mai dinamică companie românească de tehnologie

Știrea a fost publicată miercuri, 22 octombrie 2014, 01:56 în categoria

ITNT, desemnată cea mai dinamică companie românească de tehnologie ITNT, compania din spatele site-ului de distribuție de software soft32, deținută de antreprenorul sibian Lucian Todea, a fost desemnată cea mai dinamică firmă de tehnologie din România, într-un top regional realizat de compania de consultanță Deloitte.

„Dacă ne-am fi înscris de anul trecut, am fi intrat pe locul al doilea (după Vola, agenția de turism desemnată lider timp de 3 ani la rând, care nu a mai fost inclusă în ediția din 2014 - n.red.). Așa, ne bucurăm că la prima prezență în top am intrat pe prima poziție“, a declarat Lucian Todea.

Firma fondată de antreprenorul sibian în anul 2003, după  absolvirea studiilor la ASE București, a înregistrat în perioada 2009-2013 o creștere cumulată a veniturilor de 1.433%, performanță care i-a asigurat locul 4 într-un clasment realizat de Deloitte în zece țări din regiune, după firme cu profil similar din Ungaria, Polonia și Serbia. România este reprezentată cu șase firme în topul Deloitte Fast 50.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,1 milioane de euro, în creștere cu 18% față de 2012. Pentru prima jumătate a anului 2014, Lucian Todea estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 25%, față de intervalul similar  al anului trecut. ITNT are circa 30 de angajați la Sibiu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Racu

0 comments :

Trimiteți un comentariu