Moldova, într-un top al celor mai spectaculoase destinații încă nedescoperite

Știrea a fost publicată duminică, 12 octombrie 2014, 13:20 în categoria

Moldova, într-un top al celor mai spectaculoase destinaţii încă nedescoperite În timp ce Franța, SUA, Spania, China și Italia ocupă primele cinci poziții în clasamentul celor mai vizitate țări, cu câteva zeci de milioane de de turiști care le calcă granițele anual, unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume au fost evitate ca destinații internaționale de vacanță, scrie

Daily Mail

.

Spre exemplu Moldova, o țară care în ciuda potențialului imens a atras anul trecut numai 96.000 de turiști, a fost înscrisă de Organizația Mondială a Turismului pe lista celor mai puțin vizitate state din lume.

Pentru unele țări cuprinse în topul destinațiilor care au atras cei mai puțini turiști, cum ar fi Palau din Pacificul de Vest sau Niue din Pacificul de Sud, poziționarea geografică este principal barieră în calea turiștilor. În alte cazuri însă, motivele țin de alte temeri.

Daily Mail a alcătuit însă o galerie foto care arată că, în ciuda reticenței turiștilor de a adăuga cele zece state pe lista destinațiilor de vacanță, peisajele naturale din acele zone sunt cu adevărat spectaculoase.

10. Palau – 105.000 de turiști atori anul trecut

9. Moldova – 84.000 de turiști anul trecut

8. Timorul de Est – 78.000 de turiști anul trecut

7. Dominica – 78.000 de turiști anul trecut

6. Sfântul Vicențiu și Grenadine – 72.000 de turiști anul trecut

5. Anguilla – 79.000 de turiști anul trecut

4. Liechtenstein – 60.000 de turiști anul trecut

3. Niue – 7.000 de turiști anul trecut

2. Montserrat – 7.000 de turiști anul trecut

1. Kiribati – 6.000 de turiști anul trecut



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu