O treime din județele României sunt „deșert“ pentru investițiile străine. Administrația ridică din umeri: Noi îi chemăm, dar dacă ei nu vor să vină?

Știrea a fost publicată vineri, 17 octombrie 2014, 01:48 în categoria

O treime din judeţele României sunt „deşert“ pentru investiţiile străine. Administraţia ridică din umeri: Noi îi chemăm, dar dacă ei nu vor să vină? Investitorii străini ocolesc o treime din județele României, în special cele din sud și est. Integrarea în UE nu aduce, după cum se vede, mult dorita „coeziune“, deși pentru coeziune Uniunea a alocat și va continua să aloce României zeci de miliarde de euro, fonduri nerambursabile. Autoritățile locale ridică din umeri: noi îi curtăm pe investitori, dar dacă ei nu vor să vină? Iar specialiștii explică situația: nu există drumuri, nu există infrastructură sau mână de lucru calificată, dar nici nu există o „gândire strategică“. Dar cine să facă această „gândire strategică“?

De la aderarea la UE, distanța între „fruntași“ și „codași“ se adâncește. Este și între județe o competiție și, ca în orice competiție, învingători sunt câțiva. Într-un astfel de caz, cineva ar trebui să se îngrijească ca întreaga țară să o apuce pe un drum bun. Dar cine?

Județele cu cel mai mic număr de investitori străini sunt și cele mai sărace (lipsa investițiilor este unul dintre motivele sărăciei), prin urmare cheltuiesc și cel mai mult pentru „protecția socială“. Este explicabil, prin urmare, de ce aceste județe votează majoritar cu partidele de stânga, cele care sunt, tradițional, mai aplecate spre factorul social. Tot statul este cel care salvează locurile de muncă pentru că, în multe din aceste județe, principalii angajatori sunt fie spitalele de stat, fie direcțiile de asistență socială.

Harta companiilor străine din România realizată de Ziarul Financiar pe baza datelor Registrului Comerțului arată că există 14 județe în care activează mai puțin de 1.000 de companii cu capital străin în fiecare județ. Din 192.000 de companii străine active la nivel național, în aceste județe sunt active doar 9.394 de companii, reprezentând 5% din totalul național.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Cîrchelan

0 comments :

Trimiteți un comentariu