Dolarul american va continua să se aprecieze față de euro în următorul an, acțiunile, deși volatile, vor aduce câștiguri mai mari decât obligațiunile, iar companiile plătitoare de dividende sau cu distribuții de capital sunt cele mai atractive de la bursa din București, în opinia lui Dragoș Manolescu, director de investiții peste activele de 390 de milioane de lei ale societății de administrare OTP Asset Management (OTP AM).
„Aprecierea dolarului american față de euro va continua în următorul an până la un nivel de 1,2 – grație creșterii economiei americane. Mă aștept la creșterea performanței acțiunilor americane în raport cu obligațiunile, bursa fiind de acum înainte condusă mai degrabă de fundamente decât de declarațiile făcute de banca centrală, Fed“, a spus managerul.
Dolarul s-a apreciat cu peste 8% față de euro, până la 1,26 unități pentru un euro. Valuta americană s-a apreciat cu circa 6% față de leu în acest an iar investiția în fonduri denominate în dolari ar fi adus un câștig superior. În februarie, societatea a lansat primul fond mutual denominat în dolari - OTP Dollar. Fondul a obținut un randament de 1,83% în dolari în primele opt luni de funcționare, câștig care se adaugă la raliul de 6% al valutei.
Pariurile managerilor de la OTP AM: dolari și Fondul Proprietatea
Știrea a fost publicată vineri, 31 octombrie 2014, 01:02 în categoria Personal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu