Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 23% în septembrie față de perioada similară a anului trecut, la 5.561 de mașini, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), piața auto revenind la creșterile de două cifre după ce în august s-a înregistrat un avans de numai un procent.
În total, în primele nouă luni ale acestui an înmatriculările de mașini noi au avansat cu aproape 26% față de intervalul similar de anul trecut, la aproape 51.600 de unități. Este pentru prima dată în ultimii trei ani când înmatriculările urcă la peste 50.000 de autoturisme noi înmatriculate. Ultima oară când s-a întâmplat a fost în anul 2011, când până la sfârșitul lunii septembrie erau înmatriculate peste 55.000 de mașini noi.
Odată cu mașinile noi, și importurile de mașini vechi au revenit pe plus luna trecută. În septembrie s-au înmatriculat cu 10% mai multe mașini la mâna a doua importate din Vest decât în perioada similară a anului trecut, ajungând la un volum de aproape 20.300 de unități. În total s-au înmatriculat aproape 160.000 de unități, în scădere cu 4% față de perioada similară a anului trecut.
În continuare mărcile de lux, dar și cele de volum înregistrează creșteri. Cel mai mare avans, de 200%, a fost punctat în primele nouă luni de Lamborghini, care a urcat la trei mașini livrate, urmată de Maserati cu 150% și Ford cu 71%. Dintre cele trei mărci premium germane doar Mercedes-Benz a crescut în primele nouă luni, cu 17%, la aproape 1.700 de unități, în timp ce BMW a scăzut cu 2%, la 1.229 de mașini, iar Audi a pierdut 9% din volum, la 984 de autoturisme.
Piața auto revine la creșteri de peste 20% după un avans timid în august
Știrea a fost publicată duminică, 19 octombrie 2014, 23:01 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu