Un articol publicat în revista internațională lunară Monocle arată că PIB-ul per capita a crescut în România de peste cinci ori în ultimii 25 de ani, însă, spune publicația, corupția este „galopantă” iar alte țări din regiune au evoluat mult mai bine. Articolul pune alături șase state din Europa Centrală și de Est, anume: Cehia, România, Bulgaria, Polonia, Slovacia și Ungaria.
„Uniunea Europeană le-a furnizat acestor state un cadru de stabilitate în care Polonia, de exemplu, a ajuns un jucător puternic care influențează politicile europene, iar Varșovia, Praga, Bratislava și Budapesta înregistrează creșteri puternice și atrag investiții străine și turiști”, scrie autorul articolului.
București și Sofia nu sunt nicăieri în enumerările pozitive. Legat de România, singurele aspecte notate de autor sunt ieșirea sângeroasă din comunism, atipică pentru modul în care s-a făcut trecerea în celelalte state, și corupția galopantă, unde România se aseamănă cu Bulgaria.
Pe cifre, România avea în 1989 cel mai mic PIB per capita dintre toate țările enumerate, echivalentul a 1.405 euro, iar această cifră a crescut la 7.455 euro în ultimii 25 de ani. Spre comparație, însă, Slovacia avea un nivel similar al PIB-ului per capita, dar a reușit să majoreze această cifră de nouă ori, de la 1.454 euro la 13.263 euro. „Mentalitatea comunistă persistă, cu viziune pe termen scurt și căutarea profitului personal. În Ungaria, premierul Viktor Orban a centralizat puterea economică și politică la cote îngrijorătoare. În România și Bulgaria, corupția e galopantă. Slovacii nu au încredere în sistemul judiciar, iar cehii nu au încredere în Uniunea Europeană”, mai scrie autorul.
În Bulgaria, PIB per capita a crescut de la 1.922 euro la 5.723 euro în ultimii 25 de ani, cea mai slabă evoluție dintre țările analizate. Ungaria nu a reușit, nici ea, o evoluție impresionantă, majorându-și PIB-ul per capita de la 2.184 euro la 9.861 euro. Astfel, evoluția economică lentă a țărilor ex-comuniste e pusă în directă legătură cu persistența corupției. Articolul din Monocle vine într-un context în care corupția „galopantă” inhibă în România exact elementele care au propulsat celelalte state: fondurile europene și investițiile străine. În absorbția fondurilor europene România este pe ultimul loc în Europa, incapabilă să absoarbă sumele pe care Uniunea Europeană i le pune la dispoziție pentru a prinde din urmă statele occidentale ca nivel de dezvoltare. Investitorii străini, la rândul lor, se feresc de mediul local și preferă alte state din regiune, clamând impredictibilitatea legislativă și tentativele nereușite de colaborare cu autoritățile locale.
România, la 25 de ani de la Revoluție: PIB per capita de cinci ori mai mare, corupție galopantă
Știrea a fost publicată marți, 21 octombrie 2014, 19:41 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu