Spurny, BCR: Sunt 500 de angajați care se ocupă direct de creditele neperformante

Știrea a fost publicată luni, 13 octombrie 2014, 09:46 în categoria

Spurny, BCR: Sunt 500 de angajaţi care se ocupă direct de creditele neperformante Tomas Spurny, 49 de ani, execu­tivul ceh venit în urmă cu un an și jumă­tate la conducerea BCR, cea mai mare bancă locală după active, are în orga­nizația pe care o conduce un portofoliu de credite neperformante care îi blo­chează aproape 10% din angajați și 26,5% din business.

„Procesul de creștere a cre­di­te­lor neperformante atât la BCR, cât și în sistem a încetinit substanțial. De la sfâr­șitul lui 2012 și începutul lui 2013 banca a investit resurse în construirea unei plat­forme interne care să se ocupe de NPL. Sunt 500 de persoane care se ocupă direct de acestea, iar dacă mă uit la numărul de angajați ai băncii (6.200 de angajați), aș spune că de fapt cam 1.000-1.200 nu fac altceva decât să se ocupe într-un fel sau altul de problema NPL“, a spus Spurny într-un interviu acordat revistei Business Magazin (

www.bmag.ro

).

În iulie 2014, reprezentanții Erste Bank, proprietarul BCR, au de­clarat în cadrul unei conferințe că BCR va vinde recuperatorilor de credite două pachete de credite neperformante în valoare de 4 mld. lei, din volumul total de 12 mld. lei de credite cu probleme. Conferința și ieșirea publică a șefilor Erste au venit și pentru a explica motivele pentru care banca a anunțat pierderi de 1,4-1,6 mld. euro pentru 2014, în urma creșterii pro­vizi­oanelor pentru creditele neper­formante la subsidiarele din România (BCR) și Ungaria.

Citiți interviul cu Tomas Spurny în numărul din această săptămână al Business Magazin (

www.bmag.ro

)



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iuliana Roibu

0 comments :

Trimiteți un comentariu