„Taurii“ dau acum ultima reprezentație pe burse. Ce strategie de investiții funcționează când piețele sunt în corzi?

Știrea a fost publicată vineri, 17 octombrie 2014, 01:48 în categoria

„Taurii“ dau acum ultima reprezentaţie pe burse. Ce strategie de investiţii funcţionează când pieţele sunt în corzi? Scăderile brutale de până la 10% ale burselor externe din ultimele două săptămâni i-au pus serios pe gânduri pe investitori. Sunt aceste corecții temporare sau urmează ceva mai rău? Opiniile analiștilor sunt împărțite. Cert este că o atitudine prudentă și mutarea pe cash până la clarificarea direcției piețelor i-ar putea feri pe investitori de noi emoții tari și scăderi.

Cel mai popular indice american Dow Jones Industrial Average a scăzut în mai puțin de o lună de la maximul istoric de 17.279 puncte, atins pe 19 septembrie, la 16.140 de puncte în închiderea de miercuri 15 octombrie, mare parte din scădere fiind înregistrată în primele două săptămâni ale lunii octombrie.

De partea cealaltă a Oceanului, indicele german DAX, al celei mai puternice economii din zona euro, arată de parcă s-ar fi urcat în același montagne russe: în iulie e la maximul istoric de 10.000 de puncte, pentru ca în prezent să se tranzacționeze la 8.426 de puncte, după ce în urmă cu două săptămâni se tranzacționa în jurul valorii de 9.000 de puncte.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu