„Tragedia rutieră“ a Capitalei mai durează câțiva ani: centura de 72 km va fi modernizată cel mai devreme în 2018

Știrea a fost publicată miercuri, 22 octombrie 2014, 01:31 în categoria

„Tragedia rutieră“ a Capitalei mai durează câţiva ani: centura de 72 km va fi modernizată cel mai devreme în 2018 Centura Capitalei, cu un trafic zilnic de 144.000 de vehicule, va fi mo­dernizată și extinsă la câte două benzi pe fiecare sens cel mai devreme la sfârșitul anului 2017 sau începutul lui 2018, potrivit datelor transmise de CNADNR.

Până în prezent, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii arată a șosea care înconjoară o capitală europeană, în timp ce alți aproape 20 de kilometri situați în nord vor fi modernizați până la finalul anului viitor, sau cel puțin acesta este angajamentul CNADNR. Partea de sud a centurii, ce măsoară peste 30 de kilometri, va mai aștepta însă peste trei ani până să fie extinsă la patru benzi.

Șoseaua de centură a Capitalei este unul dintre cele mai tergiversate proiecte rutiere majore din România, modernizarea și extinderea la 4 benzi a acesteia fiind adusă în discuție încă din 2005, cu doi ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, statul estima că va cheltui circa 530 de milioane de euro pentru reabilitarea șoselei.

Problema centurii Capitalei, unde traficul comercial este extrem de intens, este cu atât mai mare și frustrantă pentru șoferi cu cât alte capitale din regiune au deja centuri la standard de autostradă, așa cum este cazul Budapestei, unde autostrada M0 încercuiește orașul, conectându-l cu celelalte 7 autostrăzi ale țării. În același timp, Bucureștiul are doar un tronson de circa 20 de kilometri, între Chitila, în dreptul DN 7, și Voluntari, în dreptul DN 2, care este reabilitat și lărgit la 4 benzi de circulație, fiind dat în exploatare în 2011.

Alte două tronsoane din centura nord pe care se lucrează în prezent, un sector de 11,2 kilometri între DN 2 (Voluntari) și A2 București-Constanța, respectiv o secțiune de 8,6 kilometri între A1 București-Pitești și DN 7 (Chitila), au „bătut pasul pe loc“ în ultimele trei luni. În cazul primului tronson, stadiul fizic de execuție se ridică în prezent la circa 7%, identic cu cel de la finalul lunii iulie. Tronsonul este reabilitat de firma românească Tehnologica Radion pentru circa 53 de milioane de euro, însă compania se află în insolvență din septembrie, după ce omul de afaceri care o controlează, Theodor Berna, a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Pe celălalt tronson lucrările au avansat de la un stadiu de 20% în iulie la 24% în prezent, proiectul de 30 de milioane de euro fiind pe mâna firmei românești Delta ACM ’93 și a azerilor de la Azvirt.

Pentru centura de nord CNADNR a alocat anul acesta 200 de milioane de lei (45 de milioane de euro), potrivit datelor transmise anterior de compania de drumuri. Odată cu finalizarea centurii de nord, șoferii care vin dinspre Pitești și dinspre vestul țării, dar și cei care vin dinspre Ploiești și Brașov vor intra pe o centură cu 4 benzi și vor putea ocoli Capitala pentru a ajunge mai departe pe autostrada București-Constanța.

Centura de sud așteaptă documentația tehnică pentru fonduri europene

Dacă pentru partea de nord a centurii CNADNR are bani și s-a angajat să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului viitor, în ciuda ritmului greoi de construcție din ultimele luni, în schimb pentru centura de sud a Capitalei situația este deocamdată incertă, având în vedere că recent compania de drumuri a reziliat contractele de reabilitare a acesteia, încheiate încă din 2008. Lucrările nu au demarat  din cauza lipsei de finanțare.

„CNADNR a demarat procedura de revizuire a studiului de fezabilitate, pentru a putea accesa fonduri neram­bursabile în vederea finanțării pro­iectului. După finalizarea documen­tației tehnice va fi demarată procedura de atribuire a contractelor de execuție a lucrărilor de modernizare a centurii București Sud“, afirmă CNADNR

într-un răspuns transmis către ZF. Compania de drumuri adaugă că procedurile de licitație pentru modernizarea centurii de sud vor fi reluate după finalizarea procedurii de revizuire a documentației tehnice, care va dura circa 5 luni. „Lucrările pentru modernizarea centurii București Sud vor fi finalizate în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor“, potrivit CNADNR. Cu alte cuvinte, modernizarea și extinderea la 2 benzi pe sens a centurii de sud a Capitalei ar urma să fie gata în cel mai bun caz la finalul anului 2017 sau începutul anului 2018, potrivit unor estimări ale ZF care iau în calcul faptul că după finalizarea procedurii de revi­zuire a documentației tehnice pentru accesarea de fonduri nerambursabile, licitația pentru găsirea unor constructori va dura între 6 și 12 luni, cu tot cu contestații.

În Master Planul General de Trans­port, documentul care arată prioritățile României în materie de infrastructură de transport până în 2030, figurează și modernizarea centurii existente în sudul Capitalei la standard de drum expres, costul proiectului fiind de 176 mil. euro.

Nouă milioane de euro pentru astuparea craterelor

În iunie, CNADNR a reziliat un contract de 38 mil. euro încheiat cu Delta ACM și Tehnologica Radion pentru reabilitarea a 9,4 kilometri din centura de sud a Capitalei, un proiect de 41 mil. euro pentru reabilitarea a 10 kilometri, pe care urma să lucreze consorțiul format din firmele Euro Construct Trading ’98 și Romstrade (aflată în prezent în insolvență), dar și un contract de 38 mil. euro pentru lărgirea la 4 benzi a 12,5 kilometri din centură, încheiat cu firmele Straco Grup, SCT București și Genesis International.

Totuși, pentru anul acesta, CNADNR a alocat circa 40 de milioane de lei (9 milioane de euro) pentru centura de sud a Capitalei. Având în vedere că partea de sud a centurii este plină de cratere, CNADNR a decis să facă lucrări de reparații la nivelul covorului asfaltic al drumului.

De asemenea, CNADNR s-a an­gajat că va construi, în primăvara lui 2015, un pasaj între Centura Capitalei și Domnești, după ce locuitorii din zonă s-au plâns că sunt afectați de imposibi­litatea de a circula, întrucât Prelungirea Ghencea are o singură bandă pe sens, iar numărul mașinilor este în creștere.

Pe lângă proiectele de extindere a actualei centuri a Capitalei la 4 benzi, CNADNR are în plan și construirea unui inel de centură sud la standard de autostradă, proiect pe care inten­ționează să îl realizeze în concesiune. Investiția, care va include și întreținerea autostrăzilor București-Constanța și București-Pitești, a intrat în ultima perioadă într-un con de umbră, deși până acum CNADNR ar fi trebuit să anunțe cine sunt investitorii privați care se vor implica în acest proiect estimat la 2 miliarde de euro.

„În prezent se desfășoară etapa de dialog în cadrul procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea con­trac­tului de concesiune“, potrivit CNADNR.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu