„Adesea sunt promovați angajații care îi fac cele mai puține «probleme» șefului și nu cei mai buni“

Știrea a fost publicată joi, 13 noiembrie 2014, 03:07 în categoria

„Adesea sunt promovaţi angajaţii care îi fac cele mai puţine «probleme» şefului şi nu cei mai buni“ Companiile susțin, în teorie, că promovează angajați în funcție de performanță, însă în realitate există destule cazuri în care nu performerii au șansele cele mai mari de a obține un job mai bun, ci angajații care au învățat să îi facă șefului cât mai puține probleme, susține Ryan Ross, vice president în cadrul firmei cu activități în domeniul resurselor umane Hogan Assessment Systems.

„Una dintre marile probleme ale mediului organizațional în general este modul în care se definește performanța. Dacă se referă la contribuția pe care fiecare angajat o are la reușitele companiei este perfect, dar, adesea, nu performerii sunt promovați, ci angajații care fac cele mai puține probleme managerului pentru că, în ochii săi, performanța este legată de cât de ușor sau greu se manageriază un subaltern“, explică Ryan Ross, prezent ieri la o conferință organizată de compania de consultanță în resurse umane HART Consulting.

În opinia sa, ideea de promovare pe baza carismei pe care o are un angajat este răspândită în multe companii și mai cu seamă în rândul celor din top management. De altfel, chiar o analiză a Hogan arată că, la nivel global, una dintre caracteristicile care definesc un manager de top este capacitatea de a-i manipula pe cei din jur folosindu-se în mare parte de carismă. De obicei, angajații care sunt dornici să primească atenție au șansele cele mai mari de a ocupa funcții înalte în companie, chiar dacă nu sunt buni specialiști, pentru că ies în evidență.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu