Băncile dau lunar 2.000 de credite Prima casă

Știrea a fost publicată miercuri, 5 noiembrie 2014, 01:09 în categoria

Băncile dau lunar 2.000 de credite Prima casă Băncile au vândut credite imobiliare garantate de stat prin programul Prima casă în valoare de 735 mil. euro (3,2 mld. lei) de la începutul acestui an, respectiv o medie lunară de peste 74 mil. euro.

Un număr de 20.500 de credite au fost acordate în perioada ianuarie-octombrie, adică o medie lunară de 2.050 de contracte. Ca număr de credite acordate lunar, 2014 a fost al doilea cel mai bun an pentru acest program, după 2012. Băncile au încheiat lunar 2.250 de contracte în 2012, cu o valoare a finanțărilor 84 mil. euro.

„Văd o disponibilitate mai mare din partea băncilor de a accepta dosare. Sunt bănci care au devenit mai active, deși inițial nu erau prea implicate în program“, afirmă Gabriel Crețu, managing partner al Adwisers, companie cu activități în brokerajul de credite.

Creditul mediu a scăzut constant pe parcursul celor cinci ani de derulare a programului, pornind de la 42.000 de euro în 2009 și ajungând la 36.000 de euro anul acesta.

Băncile au acordat în total 126.000 de credite imobiliare garantate de stat cu o valoare cumulată de 4,8 miliarde de euro din 2009 încoace. Băncile au primit la ultima realocare de garanții un plafon nou de circa 400 milioane de lei (90 mil. euro), care ar ajunge pentru 5.000 de credite.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu