Băncile vor avea obligația ca din primăvara anului viitor să afișeze pe ecranul bancomatelor toate comisioanele pe care le percep clienților pentru tranzacțiile pe care aceștia le efectuează cu cardul de debit sau de credit, potrivit unui Ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), publicat la începutul săptămânii în Monitorul Oficial.
Costurile operațiunilor se vor afișa procentual pentru fiecare operațiune de plată și nu în sumă exactă așa cum prevedea inițial proiectul de ordin publicat de ANPC la sfârșitul lunii august. La acea dată, bancherii au avertizat că proiectul de ordin nu poate fi aplicat în forma prezentată din cauza limitărilor tehnice ale sistemului de ATM-uri, fiind necesare schimbări majore care ar implica costuri mari.
Pe ecranul bancomatului vor fi afișate toate informațiile legate de costurile fiecărei operațiuni efectuate, cum ar fi eliberarea de numerar, transfer între conturi, plată facturi sau oricare alt serviciu solicitat în mod expres de consumator prin intermediul ATM, înainte de momentul efectuării acestuia.
După caz, se va afișa și suma minimă de plată. Clientul va avea posibilitatea, dacă tranzacția nu îi este oferită în mod gratuit, să renunțe la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operațiuni. La tranzacțiile cu alte carduri decât cele emise de banca deținătoare a ATM-ului se va afișa următoarea avertizare „Atenție! Tranzacția dumneavoastră va fi comisionată conform condițiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului“.
Băncile trebuie să afișeze comisioanele la bancomat din martie
Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 01:46 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu