Cum se naște discursul unui președinte: povestea celui mai tare job din lume

Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 22:38 în categoria

Cum se naşte discursul unui preşedinte: povestea celui mai tare job din lume Există joburi perfecte. Doar că tu te-ai născut în România și șansele ca să ajungi astronaut la NASA nu-s chiar dintre cele mai mari. Dar când ești american ai talent, ajungi să-i scrii discursurile celui mai puternic om de pe planetă.

Un tânăr cu părul scurt și blugi ușor tociți stă de câteva ore la o masă din Starbucks. Tastează foarte concentrat la laptopul său și are lângă el o cafea și o cutie de energizant. Nimic nu îi distrage atenția, nici măcar fetele de la masa alăturată, care șușotesc și îl privesc interesate. Îl văd mereu aici, însă nu au descoperit care este misterul său. Se zvonește că ar fi mâna dreaptă a lui Obama.

Jon Favreau, în vârstă de 30 de ani, despre care unii ar spune că seamănă cu Justin Timberlake, este numit  „cititorul de gânduri“ al președintelui american.  A scris aproape toate discursurile lui Barack Obama și poate fi văzut în staff-ul de la Casa Albă la toate evenimentele importante, urmărind ritmul și topica frazelor cuceritoare.

Citiți articolul integral pe www.gq.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
GQ.ro

0 comments :

Trimiteți un comentariu