Impactul alegerilor prezidențiale pe piețele financiare a fost relativ neutru, cursul de schimb și bursa înregistrând variații limitate în ultimele zile, însă pe termen scurt persistă unele riscuri din cauza volatilității din sistemul politic, a eventualelor turbulențe în cadrul majorității parlamentare, după cum apreciază unii analiști.Cursul de schimb leu/euro a oscilat în ultimele zile în jurul pragului de 4,43 lei/euro. Refe-rința pentru euro a crescut ieri cu 1,1 bani, la 4,4353 lei, după ce luni, în prima ședință de după anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, scăzuse cu 0,29 bani, la cel mai redus nivel începând din 5 noiembrie.
„Impactul imediat pe piețele financiare a fost unul neutru, dar există ușoare riscuri pe termen scurt pe fondul volatilității din sistemul politic: decizia Înaltei Curți cu privire la dosarul de incompatibilitate al președintelui ales, precum și eventuale turbulențe în cadrul majorității parlamentare. Însă, odată ce aceste variabile vor fi fixate, considerăm că piețele financiare se vor stabiliza, iar perspectivele fundamentale pentru activele din Ro-mânia rămân pozitive“, a declarat Mihai Patrulescu, senior economist la UniCredit Țiriac Bank.
Copreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat ieri că Partidul Național Liberal nou vrea să preia puterea, iar acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016, când vor fi alegeri parlamentare, adăugând că PNL „nu vrea o cosmetizare a unui guvern PSD, de ochii lumii“, potrivit Mediafax.
Luni, după anunțarea alegerii noului președinte Klaus Iohannis, piața a fost relativ liniștită pentru leu, dar după închiderea ședinței cursul a urcat peste nivelul de 4,4350 lei/euro. „Amplitudinea mișcării a fost indusă, cel mai probabil, de lichiditatea slabă specifică orelor respective, dar direcția ar putea să fie generată de rezultatul surprinzător al ale-gerilor, care poate semnala unele incertitudini pe termen scurt privind actualul guvern (îngrijorări pe care pentru moment le considerăm supraevaluate). Un alt motiv al scăderii leului ar putea fi o licitație slabă pe termen lung“, spune Vlad Muscalu, economistul-șef al ING Bank.
Și Radu Crăciun, economistul-șef al BCR, a spus că impactul pe piețele financiare a fost neutru, conform așteptărilor.
Față de nivelul de la sfârșitul lunii octombrie, leul s-a depreciat cu 0,5% față de euro. Aprecierea leului reduce povara clienților cu credite în valută, însă afectează nefavorabil exporturile, cel mai important motor al economiei.
Bursa de la București a fost pe o ușoară creștere pe parcursul ședinței de luni și a închis pe plus, însă pe un rulaj la minimul ultimelor patru luni, investitorii fiind mai precauți decât în mod normal înaintea schimbărilor de pe scena politică după alegerile prezidențiale. Principalii indici ai pieței, BET Plus, de referință, și BET, al celor mai lichide acțiuni, au închis cu o creștere modestă, de 0,2-0,3%. Ieri, bursa de la București a inversat până la mijlocul zilei creșterea ușoară din deschiderea ședinței, iar rulajul a revenit mai aproape de nivelul normal pentru prima parte a zilei, conform Mediafax.
Evoluțiile politice interne vor continua să aibă și în următoarele luni un impact minim atâta timp cât nu vor exista derapaje de politică fiscală sau perioade prelungite de instabilitate politică, în opinia economistului-șef al BCR.
Banca Națională apreciază în cel mai recent raport privind inflația că există în continuare riscuri la adresa cursului de schimb generate de mediul extern (tensiunile geopolitice din regiune), dar și de mediul intern.
Cursul de schimb al leului și-a întrerupt în trimestrul al treilea mișcarea predominant descendentă care l-a caracterizat în prima parte a anului. La începutul anului, cursul de schimb a variat într-un interval destul de larg, de 4,45 - 4,52 lei/euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu