Google, Amazon și Apple, mai puțin transparente decât Gazprom

Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 03:26 în categoria

Google, Amazon şi Apple, mai puţin transparente decât Gazprom Companiile americane Google, Amazon și Apple sunt printre cel mai puțin transparente multinaționale din lume, activitatea lor fiind mai opacă decât a companiilor rusești de stat Gazprom și Rosneft, potrivit unui raport publicat de Transparency International, scrie Euractiv.

Cele trei companii americane au obținut mai puțin de trei puncte din maximumul de zece într-un clasament al transparenței întocmit de Transparency International, organizație care luptă împotriva corupției. Rosneft a obținut 4,2 puncte, iar Gazprom 3,5. Printre multinaționalele din Europa cu cel mai bun scor se numără compania italiană energetică Eni, cu 7,3  puncte, urmată de compania britanică din telecom Vodafone, cu 6,7 puncte.

Companiile care stau cel mai prost la capitolul transparență provin din China, Bank of China fiind în coada clasamentului cu un singur punct.  Topul cuprinde 124 de nume selectate din lista Forbes a celor mai mari companii listate la bursă din lume. Analiza Transparency International arată că 90 dintre companiile din listă nu publică informații despre taxele pe care le plătesc în țări străine.

Informațiile sunt necesare, mai ales în țările în curs de dezvoltare, pentru ca autoritățile să se asigure că respectivele companii plătesc taxele pe care le datorează acolo unde le datorează.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu