Taxa pe „stâlp“ introdusă brusc de guvernul Victor Ponta în acest an va extrage din conturile operatorilor de comunicații o sumă de 35 de milioane de euro, dintre care 14 milioane de euro vor fi plătite doar de grupul Telekom, deși alți jucători cu o infrastructură de comunicații egală sau chiar mai mare plătesc sume mult mai mici, a declarat la conferința ZF Digital ’14 Nikolai Beckers, directorul executiv al grupului format din fostele companiiCosmote
și
Romtelecom
.
Șeful Telekom România a declarat că în opinia sa diferențele între facturile achitate de operatori în contul taxei pe stâlp reflectă probeleme în aplicarea legislației. „Atunci când vorbim strict de pura reglementare a industriei de comunicații eu cred că piața este la fel de bine reglementată pe fix pe cât este și pe segmentul mobil. Cred totuși că există o mare diferență prin comparație cu alte piețe când vine vorba de aplicarea altor reguli și din acest punct de vedere cred că avem, îmi pare rău să o spun, o reală problemă aici, în această țară. Există numeroase rețele de comunicații care sunt instalate, să o spunem direct, semi-ilegal sau ilegal, în mod clar nu în acord cu legislația în vigoare. Există foarte multe lucruri care se petrec într-un fel de zonă gri … Am avut multe discuții pentru a vedea dacă această situație privește Consiliul Concurenței sau Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații. Eu cred că este vorba strict de aplicarea unor reguli normale - și aici există problema. Dacă toate aceste reguli ar fi respectate pentru toți operatorii de comunicații, atunci cred că nu ar exista o problemă. Acest lucru afectează și plata taxelor, cum este cea pe infrastructură. Spre exemplu, noi ca Telekom România plătim 40% din întreaga sumă plătită de industrie. Taxa pe infrastructură plătită de noi se ridică la 14 milioane de euro, este o sumă substanțială“, a declarat Beckers. Întrebat cum explică diferența dintre suma plătită de grupul Telekom și cea achitată de RCS&RDS;, de 4 milioane de euro, Beckers a răspuns: „Vedeți... La o rețea care este la fel de mare, dacă nu mai mare decât a noastră, ei plătesc doar o treime din taxa pe infrastructură (plătită de noi - n.red.). Este o matematică ciudată.“
Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al
RCS&RDS;
, a declarat în cadrul conferinței ZF Digital ’14 că operatorul a plătit în acest an peste 4 milioane de euro în contul taxei de stâlp. „La noi taxa pe stâlp a fost de patru milioane și ceva de euro pentru 2014, care nu este o sumă tocmai mică și o vedem cumva inutilă calculând total impact.“ Reprezentantul RCS&RDS; a declarat că operatorul ar fi preferat să investească acești bani în rețea. „Am vrea ca acești bani să se ducă evident în dezvoltarea rețelei pentru că domeniul nostru al telecomunicațiilor este un domeniu suport pentru alte domenii, este o autostradă informațională care este absolut necesară.“
RCS&RDS; are o rețea de peste 53.600 de kilometri de fibră optică prin intermediul căreia sunt conectate aproape toate orașele din România. La 30 iunie 2013 rețeaua de fibră a RCS&RDS; acoperea 4,08 milioane de gospodării. Divizia fixă a grupului Telekom acoperă de asemenea mai mult de patru milioane de gospodării din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu