Atenția investitorilor de la bursa din București se va concentra pe acțiunile producătorului de petrol și gaze OMV Petrom (SNP) și pe cele ale BRD-SocGen (BRD), care își vor anunța rezultatele financiare pe trimestrul al treilea săptămâna următoare.
Săptămâna următoare au programate publicarea rezultatelor financiare și SIF Banat-Crișana, Bursa de Valori București (BVB), producătorul de componente pentru avioane Aerostar (ARS) și transportatorul de țiței Conpet Ploiești (COTE).
Săptămâna raportărilor va fi deschisă luni, 3 noiembrie, de societatea de investiții financiare SIF Banat-Crișana, urmând ca pe 5 noiembrie să își publice rezultatele Aerostar și Conpet. BRD, a doua cea mai mare bancă locală după valoarea activelor, BVB și Petrom, cea mai mare companie din România, își vor prezenta rezultatele financiare joi, 6 noiembrie.
Primele indicii despre rezultatele Petrom au apărut în urmă cu două săptămâni când grupul austriac OMV, acționarul majoritar al companiei, a raportat pentru trimestrul al treilea o prăbușire a vânzărilor de energie și gaze cu 22%. Petrom a înregistrat în primele șase luni vânzări de 10,72 miliarde lei, în scădere cu 7% față de rezultatul din primul semestru al anului trecut, și a avut un profit net de 1,9 miliarde de lei, mai mic cu 22%. Titlurile Petrom au avansat vineri cu 0,23% și au închis ședința bursieră la prețul de 0,438 lei pe acțiune.
BRD a încheiat primul semestru cu un profit net de 123 milioane de lei (28 mil. euro), dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Acțiunile băncii au închis ședința de vineri în urcare ușoară, la prețul de 8 lei/unitate.
Petrom și BRD își anunță joi rezultatele financiare pe T3
Știrea a fost publicată duminică, 2 noiembrie 2014, 20:35 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu