BCR și BRD, cele mai mari două bănci locale în funcție de activele deținute, au rămas fără credite de 7 miliarde de lei (circa 1,6 mld. euro) în ultimul an, adică o scădere a soldului de circa 10%, pe fondul curățării bilanțurilor de neperformante și al vânzărilor slabe de împrumuturi noi.De cealaltă parte, Banca Transilvania, al treilea mare finanțator al economiei, a raportat o creștere cu 10% a soldului de credite și a depășit pragul de 20 de miliarde de lei. Banca de la Cluj a anunțat că în primele nouă luni a acordat peste 100.000 de credite noi în valoare de aproape 8 mld. lei.
Banca Transilvania a raportat o creștere constantă a cotei de piață în ultimii ani și a ajuns să dețină 9% din activele sistemului bancar. Cota de piață a băncii era de 6% în 2009.
Creșterea a venit în contextul în care Banca Transilvania are o rată a creditelor neperformante de numai 11%, sub media sistemului bancar, de 17% în prezent, dar care ajunsese la un maxim de 22% în primăvară. Problemele mai mici cu rău-platnicii au permis băncii să se concentreze pe activitatea de creditare, în timp ce alți jucători din piață s-au concentrat pe recuperarea creanțelor și curățarea bilanțurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu