
Ferma de la Dichiseni, județul Călărași, ar urma să producă prima tonă de caviar în cinci ani, iar Zainea să facă în același timp pasul într-o industrie care a atras interesul elitelor.
„Prețul minim pentru un kilogram de caviar este de 400 de euro, dar poate să ajungă și la 3.000 de euro pe kilogram“, a spus el, precizând că investiția se va amortiza într-un singur an după prima producție de caviar.
Aproape întreaga miză a unei astfel de investiții sunt vânzările la export având în vedere că piețele mari din Uniunea Europeană, Statele Unite, Elveția și Japonia sunt cei mai mari consumatori. Caviarul produs local ar urma să concureze pe piețele internaționale cu cel din Rusia, Iran, dar și cu cel din Statele Unite sau Canada. În prezent, România nu înseamnă aproape nimic pe piața caviarului în condițiile în care exporturile locale nu depășesc câteva zeci de mii de euro anual, potrivit Eurostat.
0 comments :
Trimiteți un comentariu