
Evoluția de acest an a indicelui de referință este aproape de previziunile unora dintre brokeri și analiști, care estimau la începutul anului un avans de circa 10-15% a indicelui BET în 2014.
Dintre acțiunile lichide, cea mai mare creștere a fost înregistrată de titlurile transportatorului de electricitate Transelectrica (TEL), care au avansat cu peste 85% anul acesta. Transelectrica a închis ultima ședință bursieră din acest an la prețul de 29,2 lei/unitate, în urcare cu 0,2% față de ședința precedentă. Celelalte acțiuni din BET care au marcat creșteri sunt Transgaz (TGN), cu un avans de anual 42%, Banca Transilvania (TLV), cu un plus de 15,6%, Fondul Proprietatea (FP), cu o creștere de 7,5%, Bursa de Valori București (4,5%), Romgaz (3,4%) și Electrica (1%).
Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat cea mai abruptă scădere dintre acțiunile lichide, de peste 30%, fiind urmată de OMV Petrom (SNP), cu un declin de 13%, și de BRD SocGen (BRD), cu -2,7%.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a situat în ultima ședință bursieră din acest an la aproape 29 milioane de lei, sub media zilnică anuală, de 52 mil. lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu