
„În dimineața zilei de 8 decembrie 2014 la sediul administratorului SIF Muntenia SA s-a prezentat o echipă a DIICOT care a solicitat informații și a preluat documente privind activitatea SIF Muntenia”, potrivit anunțului.
SIF 3 este administrat de SAI Muntenia Invest, societate controlată în proporție de 75% de SIF Banat-Crișana (SIF1).
În această dimineață procurorii au descins și la sediul din Arad al SIF 1, de unde au ridicat documente, în cadrul anchetei care vizează delapidarea societății de investiții și manipularea pieței de capital. Un număr de 12 persoane, printre care se numără și Dragoș Bîlteanu, președintele SIF Banat-Crișana, au fost chemate la audieri la sediul DIICOT.
Procurorii susțin că există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 –2014, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop obținerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat Crisana și SIF Muntenia, prin delapidarea acestora (în modalitatea însușirii/traficării), fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăți nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienței acestora.
Acțiunile SIF1 și ale SIF Muntenia (SIF4) au fost suspendate de la tranzacționare azi-dimineață.
0 comments :
Trimiteți un comentariu