Infrastructura, reprezentată de rețeaua de drumuri și respectiv de telecomunicații, reprezintă cureaua de transmisie dintre cele trei categorii de resurse – materiale, umane și respectiv financiare. Gestionarea eficientă a acestora la nivelul unei națiuni este utopică în condițiile unei infrastructuri precare. Raportul „The Global Competitiveness Report 2014-2015“ întocmit sub egida World Economic Forum cu sediul la Lausanne include infrastructura în cadrul cerințelor de bază în vederea asigurării competitivității economiei naționale: „O infrastructură extensivă și eficientă este critică pentru asigurarea funcționării reale a economiei, deoarece este atât un factor important în determinarea localizării activităților economice, cât și în stabilirea tipurilor de activități sau a sectoarelor care pot fi dezvoltate într-o țară“.
Din păcate, în cazul României cureaua de transmisie constituită de infrastructură este, aproape total aș spune, gripată (poate cu excepția telecomunicațiilor, unde gradul de dezvoltare permite în bună măsură îndeplinirea eficientă a rolului principal al acestora). Este una din cauzele apariției și adâncirii unor disparități periculoase în ceea ce privește gradul de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale țării și, îndrăznesc să afirm, un factor periculos chiar în asigurarea eficientă a capacității de apărare strategică a teritoriului național. Rețeaua de transport feroviar este probabil în starea cea mai precară dintre toate alternativele de transport.În secolul în care aproape peste tot pe glob viteza medie de circulație pe calea ferată crește, în România se reduce. Calcule sumare făcute pe baza datelor de pe site-ul companiei naționale de căi ferate indică o viteză medie extrem de redusă pentru trenurile de persoane, de cca 55-60 kilometri pe oră. 400 de kilometri parcurși în șapte ore! „Time is money“ parcă se spune...
În ceea ce privește transporturile rutiere, principala componentă în măsură să asigure eficiența lor o constituie rețeaua de autostrăzi.
La finele anului 2013 România dispunea de cca. 650 kilometri, puțin mai mare decât în cazul Bulgariei (a cărei suprafață este oricum semnificativ mai mică decât a României), în timp ce Ungaria avea o rețea de peste 1.500 kilometri de autostrări, Polonia de 1.360 kilometri, iar Croația de cca. 1.300 kilometri (sursa datelor este organismul de statistică al Uniunii Europene – Eurostat).
Clasamentul competitivității inclus în raportul sus menționat poziționează la nivel de ansamblu România pe locul 59 din 144 de țări, cu precizarea că locul ocupat la criteriul „infrastructură“ este semnificativ mai slab – 85.
În ceea ce privește resursele materiale aș menționa un truism evident: simpla lor existență nu este în măsură să asigure bunăstarea. Capacitatea de a genera valoare adăugată din exploatarea acestora este pârghia prin care se poate asigura bunăstarea. Ceea ce presupune indisolubil competitivitate la nivelul industriei prelucrătoare.
O analiză fie ea și sumară a structurii exporturilor României, indicator în măsură să dimensioneze competitivitatea unei economii naționale, relevă o pondere încă importantă deținută de produsele primare sau cu un grad scăzut de prelucrare. Datele disponibile furnizate de către Ministerul Economiei cu privire la exporturile realizate pe primele opt luni ale anului 2014 atestă cele afirmate anterior. La valoarea totală a exporturilor României în perioada menționată de cca. 34 miliarde euro au contribuit exporturile de cereale – cca. 1 miliard euro, semințe – cca. 420 mil. euro, animale vii – cca. 300 mil. euro, lemn tăiat – cca. 480 mil. euro, deșeuri – cca. 300 mil. euro, etc. Ponderea exporturilor cu grad înalt de tehnologie în total se situa în 2012 la numai 6% mult inferioară comparativ cu cea înregistrată în alte țări din Estul Europei. Sigur că pot fi identificate și exemple pozitive cum ar fi industria auto (atât produse finite cât și componente) sau industria de soft, numai că aceste exemple valorifică primordial resursele materiale și nu pe cele materiale.
Principalele direcții strategice derivă în mod logic din cele menționate mai sus:
1) de departe factorul cel mai important îl constituie crearea și dezvoltarea unei rețele optime de transport rutier (autostrăzi) simultan cu modernizarea celei feroviare. Atragerea fondurilor europene este vitală în acest sens. Este prima condiție pentru circulația eficientă atât a bunurilor, cât și a persoanelor (forța de muncă mai ales). Acest lucru ar contribui la reducerea disparităților de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale României, mai ales a Moldovei;
2) încurajarea pe toate căile a exporturilor de produse cu un grad ridicat de prelucrare și valoarea adăugată simultan cu descurajarea celor de produse primare care pot genera în fapt avantaje competitive altor națiuni (benzină, lemn neprelucrat, deșeuri, etc.). Nu are sens economic pentru o națiune ce își propune dezvoltarea să exporți animale vii și să imporți semipreparate din carne în formă refrigerată de exemplu. Un exemplu pozitiv îl poate reprezenta sectorul de vinificație;
3) asigurarea unei stări de competiție specifice economiei de piață în sectoarele predispuse la comportamente anticoncurențiale cum este cel al desfacerii de combustibili. Eventualele prețuri ridicate practicate în aceste sectoare ca efect direct al unei concurențe mimate se transmit la nivelul întregii industrii prelucrătoare și afectează grav competitivitatea acesteia pe plan european și mondial.
0 comments :
Trimiteți un comentariu