Polisano și-a setat o țintă de 100 mil. lei în servicii medicale: promovarea începe să se simtă

Știrea a fost publicată marți, 16 decembrie 2014, 11:03 în categoria

Polisano şi-a setat o ţintă de 100 mil. lei în servicii medicale: promovarea începe să se simtă Afacerile din servicii medicale ale grupului Polisano, singurul business antreprenorial integrat din sectorul local de sănătate, ar putea ajunge anul viitor la 100 mil. lei, în creștere cu 54% comparativ cu acest an, când mizează pe 65 mil. lei.

Remus Borza, președintele grupului, spune că majorarea substanțială de anul viitor va fi determinată de campania de promovare pe care o are în derulare și de creșterea gradului de ocupare în spital.  „Gradul de ocupare este de 25-30%, iar anul viitor vom ajunge la 50-60%“, a spus Remus Borza, avocatul care în august anul acesta a fost adus de acționarii Polisano pentru a așeza grupul de firme pe un trend de creștere.

Polisano a anunțat luna trecută că derulează un rebranding, iar cu această ocazie compania va folosi toate mediile pentru a se promova.

„De ce rebranding? După evenimentele nefericite din prima jumătate a acestui an în care au fost implicați fondatorii, am avut o problemă de percepție, de încredere, iar încrederea este cel mai de preț capital al unei companii. Se câștigă greu și se pierde într-o zi. Într-o economie a consumului, totul este comunicare“, a spus Borza.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

0 comments :

Trimiteți un comentariu