Șeful Soft Tehnica: Primăriile nu reușesc să administreze eficient parcările de reședință

Știrea a fost publicată marți, 30 decembrie 2014, 13:16 în categoria

Şeful Soft Tehnica: Primăriile nu reuşesc să administreze eficient parcările de reşedinţă După informatizarea piețelor din sectorul 4 al Capitalei, compania Soft Tehnica, specializată în dezvoltarea soluțiilor software pentru administrațiile publice și pentru industria Horeca și de retail, se află în discuții și pentru informatizarea parcărilor de reședință din București, ținta finală fiind de a reuni toate sistemele sub o soluție care să le ofere celor din conducerea primăriilor informațiile necesare pentru a lua decizii.

“Serviciile publice oferite trebuie informatizate pentru că în acest moment chiar nu sunt informatizate. Încet, încet încercăm să informatizăm fecare segment. Acum o parte din piețe sunt informatízate și urmează și parcările - toate contractele de închiriere a locului de parcare dintr-un sector”, a declarat pentru ZF Iulian Popescu, fondator și director general al Soft Tehnica.

În prezent, românii au acces online la doar câteva dintre serviciile publice, cum ar fi plata taxelor și impozitelor, depunerea declarațiilor fiscale sau accesarea dosarelor fiscale.

Compania, înființată în urmă cu 10 ani, a implementat la sfârșitul lui 2013 în piețele din sectorul 4 al Capitalei soluția “Market Manager”, care,  prin intermediul unor tablete și a conexiunii de date, permite administrarea serviciilor de închiriere a tarabelor. Comercianții din piețe folosesc tabletele pentru a emite bonuri fiscale, pentru rapoarte de încasări din ziua curentă, pentru a-și reserva taraba sau pentru a închiria servicii suplimentare, cum ar fi cântarele. Astfel, administratorii piețelor au la dispoziție în timp real informațiile legate de situația din piețe în ceea ce privește încasările și rezervările. De asemenea aceștia au acces la un istoric al încasărilor sau al rezervărilor, precum și la diferite rapoarte.

Continuând acest proiect de informatizare a serviciilor oferite de administrațiile publice, Soft Tehnica este în discuții cu primările din Capitală șI pentru informatizarea parcărilor de reședință.

“Cetățenii au un loc de parcare, apoi se mută din zona respectivă, vine altcineva etc. Există bani neîncasați de primării pentru că acestea nu mai reușesc să ia legătura cu respectivele persoane. Există persoane care stau pe lista de așteptare pentru un loc de parcare. Nu există absolut niciun control în ce privește gestionarea parcărilor de reședință (n. red.) - este ceva ascuns în spatele unor bibliorafturi. Totul ar putea fi însă transparent daca s-ar putea accesa un site pentru a vedea ce locuri de paracare sunt disponibile, achitate etc.”, a explicat Popescu.

El a precizat că în următorii doi ani aceste sisteme de informatizare a serviciilor publice vor fi integrate în cadrul unei soluții care să le ofere celor din conducera primăriilor posibilitatea de a vedea spre exemplu pe o hartă interactivă diferite informații despre o zonă sau o stradă, precum investíții făcute sau taxe și impozite plătite/neplătite. Astfel, cei din echipa de management a primăriilor ar avea la dispoziție o soluție care să îi ajute în luarea deciziilor.

Afacerile Soft Tehnica din 2014 sunt estimate la peste 3,5 milioane lei (800.000 euro), ținta pentru 2015 fiind de a depăși 5 milioane lei (1,2 milioane euro). Circa 20% din cifra de afaceri a companiei este generată din soluțiile destínate administrațiilor publice, cum ar fi solutii de management al documentelor, de gestionare a ajutoarelor sociale pe care o primarie trebuie să le distribuie în comúnă și solutiile pentru “orașe inteligente” – informatizarea piețelor, parcărilor etc. Cealaltă arie de specializare a companiei – soluțiile software destinată industriei Horeca și de retail, are o pondere mai mare în afacerile Soft Tehnica, de circa 40%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu