
Intrarea lor pe piață a coincis cu momentul în care consumul a început să se maturizeze, iar segmentul premium prinde contur odată cu dezvoltarea unei noi, nișe, cea a rozé-ului, care se duce înspre 10% din volumele comercializate.
„Armele“ nou-intraților au fost somelierii, o meserie ce începe să se dezvolte, participarea la târgurile de profil și investiții susținute în promovare.
„Din momentul în care au început să apară pe piață crame mici care produc vinuri mult peste medie din punctul de vedere al calității, a început și un lung proces de reeducare a gustului consumatorului. În acest lung drum sunt implicați toți producătorii de vin premium, susținuți de somelieri - o meserie apărută la noi, de asemenea, cam odată cu aceste crame medii și mici -, ospătari, care participă la multe sesiuni de training pe tema vinului, organizatori de târguri de vinuri, care facilitează accesul consumatorului către noi categorii de vinuri (…)“, spune Ghenadie Bobeică, directorul general al WineRo, compania care deține Crama Alira.
Nici producătorii mari, care realizează volume de zeci de milioane de euro, nu au stat degeaba și au început să prindă și aceștia gustul vinurilor premium, astfel că au investit în podgorii noi ce dau vinuri cu care să-și facă loc în zona premium, un segment de aproape 10% din volumul total.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu