Ai nevoie de cazier la angajare? Află cum îl poți obține

Știrea a fost publicată miercuri, 7 ianuarie 2015, 14:19 în categoria

Ai nevoie de cazier la angajare? Află cum îl poţi obţine Pentru a obține un certificat de cazier judiciar (o condiție la angajare în multe companii de pe plan local), candidatul poate depune personal o cerere tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar. Pe lângă cerere, acesta trebuie să prezinte și:

Descărcați de aici cererea tip pentru obținerea cazierului judiciar

·         actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, pașaport, cartea de identitate provizorie și certificat de înregistrare a cetățenilor U.E., carte de rezidență, carte de rezidență permanentă, permis de ședere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate);

·         timbru fiscal în valoare de 2 lei;

·         chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legale în vigoare, astfel:

·         în țară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;

·         în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerințelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenția de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

În situația în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoțită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului și de procura autentificată în condițiile legii , care se va depune la locul de domiciliu sau de reședință al împuternicitului (care poate fi cetățean român sau cetățean străin cu reședința în România):

·         în original – dacă procura are ca obiect obținerea certificatului de cazier judiciar;

·         copie - dacă procura are un obiect generic, ce presupune și obținerea certificatului de cazier judiciar.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de grațiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acestuia, soțul persoanei condamnate, ascendenții, frații ori surorile celui condamnat sau ai soțului acestuia.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor fizice în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea tip este depusă la unitatea de poliție de la locul de naștere, de domiciliu ori de reședință sau în cel mult 30 de zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea tip este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Acesta este valabil 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care a fost eliberat.

Pentru persoanele care nu figurează cu mențiuni în Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS) certificatul de cazier judiciar se eliberează “pe loc”.

Sursa: politiaromana.ro



0 comments :

Trimiteți un comentariu