Anul rușinii: România va deschide doar 10 km de autostrăzi. Bulgarii fac 142 km, iar ungurii 55 km

Știrea a fost publicată marți, 6 ianuarie 2015, 03:17 în categoria

Anul ruşinii: România va deschide doar 10 km de autostrăzi. Bulgarii fac 142 km, iar ungurii 55 km România va deschide doar 10 kilometri de autostradă anul acesta, între Pecica și Arad, după ce în anii 2012 și 2013 nu a deschis niciun șantier nou de autostrăzi. Cauza este tărăgănarea licitațiilor în 2013 de către CNADNR.

Anul 2015 va fi cel mai slab de după 2008 la capitolul deschideri de autostrăzi: doar 10 kilometri, între Pecica și Arad, au ca termen sigur de finalizare anul acesta, în timp ce alți 6,5 km, între șoseaua Petricani și centura Bu­cu­reștiului stau sub semnul întrebării, având în vedere că pe o porțiune de 3 km încă nu există un constructor care să realizeze lucrările.

Realizările de anul acesta contrastează puternic cu ceea ce estimează alte țări din regiune că vor finaliza în 2015. Bulgarii spre exemplu mizează pe deschiderea circulației pe 142 de kilometri anul acesta, ceea ce ar duce rețeaua de autostrăzi din țara de la sud de Dunăre la aproape 770 km, cu circa 60 km în plus față de ceea ce va avea România la finalul anului 2015 la capitolul autostrăzi, potrivit datelor transmise ZF de către Ministerul Dez­voltării Re­gio­nale și Lucrărilor Publice din Bulgaria.

Și ungurii au în plan deschiderea circulației pe circa 55 de kilometri de autostrăzi anul acesta, în contextul în care în prezent vecinii de la granița de vest au 1.390 de kilometri de drumuri de mare viteză, adică dublu față de România, potrivit datelor transmise pentru ZF de către Nemzeti Infra­struktura Fejleszto, echivalentul CNADNR din Ungaria.

Una dintre autostrăzile pe care guvernul de la Budapesta inten­ționează să le dea în folosință anul acesta este cea dintre localitatea Mako și granița cu România, la Nagylak (Nădlac), ceea ce înseamnă că Ungaria va avea o autostradă continuă, fără întreruperi, care va lega frontiera românească a Unga­riei de cea austriacă.

Autostrada între grani­ța austriacă și cea românească a Un­gariei va avea o lungime de 386 km, potrivit informați­ilor transmise anterior de compania maghiară de dezvoltare a infrastructurii naționale.

„Orice cifră, promisiune sau angajament legat de autostrăzi în Ro­mânia reprezintă o pată neagră pentru politicieni. Se vorbește despre autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale pe cărări de munte, când noi avem un pod între două țări europene (este vorba de podul Giurgiu-Ruse – n.red.) care este impracticabil pe partea românească, fiind plin de gropi“, spune Augustin Hagiu, consultant în transporturi.

Cum explică Hagiu faptul că bulgarii, spre exemplu, reușesc să aibă mai multe rezultate la capitolul infrastructură rutieră? „Au mai mult bun-simț, mai multă responsabilitate, au atitudine. Totul se rezumă la atitudine“, afirmă Hagiu.

CNADNR nu a răspuns până la închiderea ediției la solicitarea ZF privind numărul de kilometri de autostrăzi care vor fi deschiși circulației anul acesta. Potrivit unui răspuns transmis agenției de presă Mediafax în luna noiembrie a anului trecut de către CNADNR, în 2015 ar urma să fie gata, pe lângă Pecica-Arad, și primii 6,5 kilometri ai autostrăzii București-Ploiești, între șoseaua Petricani și centura Capitalei. Situația acestui tronson este însă destul de incertă în acest moment. Primii 3,3 kilometri ai acestui tronson au rămas fără constructor anul trecut, ceea ce înseamnă că CNADNR trebuie să organizeze o nouă licitație pentru construcția acestui mic sector de drum, urmată probabil și de o perioadă de contestații. În acest context, inaugurarea celor 6,5 kilometri este puțin probabilă anul acesta.

De altfel, și anul 2014 s-a încheiat cu un bilanț sărac pentru infrastructura rutieră, având în vedere că doar 50 de kilometri de autostrăzi au fost deschiși circulației, la mai puțin de jumătate față de anul anterior. Numărul redus de kilometri deschiși circulației anul trecut, dar și estimările și mai „sărace“ pentru anul 2015 vin în contextul în care în anii 2012 și 2013 niciun șantier nou de autostrăzi nu a fost deschis circulației. Mai mult, anul 2013, când la cârma Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, care are în subordine CNADNR, se afla Dan Șova, a însemnat licitații amânate pentru construcția de autostrăzi pe bani europeni. Spre exemplu, licitațiile pentru construcția a 100 de kilometri de autostrăzi situați pe rutele Lugoj - Deva sau Timișoara - Lugoj au fost tărăgănate timp de zece luni, motiv pentru care construcția efectivă a acestora a început abia în 2014. Iar acest lucru înseamnă că este puțin probabil ca în 2015 să fie gata vreunul dintre tronsoanele a căror construcție a demarat anul trecut.

În prezent, România are în lucru aproape 220 de kilometri de șantiere de autostrăzi, cu un cost total de circa 5,5 miliarde de lei, potrivit datelor transmise ZF de către CNADNR.

România are în prezent 695 de kilometri de autostrăzi, o mare parte dintre aceștia, mai exact aproape 470 de kilometri, fiind finalizați în ultimul deceniu. Construcția de autostrăzi în România a început încă de dinainte de Revoluție, astfel că după căderea regimului comunist țara avea 113 kilometri de autostrăzi, pe rutele București - Pitești și Fetești - Cernavodă.

Ulterior însă au mai trecut alți 15 ani până când autoritățile să mai mai adauge pe harta României alți kilometri de autostradă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu