BNR este responsabilă că nu a cerut în cei șase ani de la izbucnirea crizei conversia creditelor din franci în lei

Două sute de mii de români trebuie de astăzi să achite o rată cu cel puțin 20% mai mare în lei la creditele în franci elvețieni ca urmare a șocului de ieri de pe piețele financiare internaționale.

Cursul leu / franc anunțat de BNR s-a depreciat de la 3,74 lei pentru un franc la 4,32 de lei, însă la casele de schimb francul a ajuns și 5 lei în urma deprecierii bruște a euro față de francul elvețian pe piețele internaționale. Euro a căzut de la 1,2 franci elvețieni la 0,9 dintr-o dată, adică cu 27%! De la căderea Lehman Brothers pe

15 septembrie 2008 sistemul financiar internațional nu a mai suferit un asemenea șoc. Elveția este în inima sistemului financiar mondial, iar în mod normal și o evoluție a cursului de 1-2% pe zi este considerată foarte mare pe piețe unde se tranzacționează zilnic zeci de miliarde de euro. Cu un PIB de doar circa 600 de miliarde de franci, Elveția are active bancare de 2.800 de miliarde de franci. Într-o oră, în euro acestea au crescut de la 2.300 de miliarde la 2.600 de miliarde. 300 de miliarde de euro în plus la activele bancare elvețiene într-o oră! Însă pentru cei împrumutați în franci, un coșmar.

Brokerilor nu le venea ieri să creadă ochilor căderea de 27% a euro, provocată de decizia Băncii Elveției de a nu mai interveni pentru a susține cursul francului la 1,2 euro. Francul s-a dus imediat în 0,9 euro, pentru ca apoi să se stabilizeze la 1,04 euro. Destul însă ca actorii de pe piețele financiare să fie trăsniți de această colosală depreciere.

În mod normal, pentru o țară slab finan­ciarizată, cu active bancare de 70% din PIB cum este România, astfel de mișcări nu ar trebui să fie atât de importante. Eventual să fie o preocupare pentru cumpărătorii de cea­suri elvețiene sau pentru pasionații de schi în Alpii elvețieni. Însă România are o condu­cere bancară atât de înțeleaptă încât, cu toate că este plătită cu sume între 10.000 și 20.000 de euro pe lună, egal cu sumele câști­gate de șefii băncilor centrale din Occident sau Statele Unite, nu a făcut nimic ca să nu fim afectați pe piața locală de astfel de miș­cări nebune ale cursurilor valutelor internaționale.

200.000 de români sunt datori cu 3 miliarde de franci elvețieni la bănci ROMÂNEȘTI. În lei, ei erau datori cu 11,1 mld. lei. Astăzi, sunt datori cu 13 mld. lei, adică 2 mld. lei mai mult. Două miliarde de lei care trebuie tăiați de la mâncare, de la întreținere, de la școli sau de la haine.

Nu a fost de ajuns că banca centrală a acceptat creditarea în franci elvețieni (și în yeni japonezi!) înainte de criza financiară din 2008. Nu. Banca centrală a Românei nu a miș­cat niciun deget pentru ca toate aceste credite în franci elvețieni să fie convertite în credite în lei în cei șase ani de când criza fi­nan­ciară globală a arătat cât de vulnerabilă este o țară care se împrumută în monedă străină.

Să nu spună că nu putea să o facă. De câte ori are ocazia, conducerea băncii centrale afirmă că nu avem bănci STRÂINE în sistemul bancar, ci bănci ROMÅNEȘTI care sunt sub supravegherea directă, dedicată a Băncii Centrale.

BNR a interzis între timp băncilor să mai acorde credite în altă valută decât cea în care debitorii își câștigă veniturile. Dacă a putut să o facă în 2012, putea s-o facă și înainte de criza din 2008. Și putea să ceară băncilor ca într-un an sau doi ani să găsească soluții să convertească toate creditele în franci în lei, în acord cu clienții.

Să nu spună că nu are drept de inițiativă legislativă și că problema nu este atât de gravă pentru sistemul bancar. Când 10% din creditele acordate populației sunt în franci elvețieni, e gravă. Pentru că, până la urmă, tot în curtea sistemului bancar se va vărsa acest risc valutar. Oamenii nu vor mai plăti, va crește rata creditelor neperformante. Așa că, mai târziu sau mai devreme, BNR va cere băncilor din România să convertească aceste credite în franci în lei. Problema este că între timp oamenii își pierd casele și sunt cocoșați de rate duble sau triple.

În 1998, niște parlamentari „isteți“ au inventat un nou tip de bancă: „Banca Populară“. Era de fapt o cooperativă de credit, care nu se supunea în niciun fel normelor BNR, dar când a apărut numele de „bancă“ în titulatura acelor instituții oamenii au început să facă depozite de sute de milioane. Până într-o zi când au început să apară falimentele. Când erau întrebați de ce nu iau nicio măsură, șefii BNR de atunci, aceiași ca și acum, răspundeau senin: „Nu avem drept de inițiativă legislativă“. Până la urmă însă, când cea mai mare escrocherie dintre ele, Banca Populară Română a lui Emil Botea, a dat faliment, chiar BNR a venit cu o propunere legislativă care a scos cooperativele din rândul băncilor și le-a reglementat în actualele instituții financiare nebancare. Între timp însă zeci de mii de români și-au pierdut economiile pe mâna lui Botea.

Așa se va întâmpla și acum. Când va vedea că e groasă, că însuși sistemul este amenințat, BNR va acționa și va găsi soluții. De asta există un supraveghetor, să țină riscul sistemic sub control.

Iar problema creditelor franci elvețieni este mică. Adevărata bombă sunt creditele în euro. La 500 de kilometri de România există țări ale căror monede s-au prăbușit față de euro cu 50% anul trecut. România nu este în inima Europei Occidentale, ci la periferie la un loc cu țările slabe ale Europei geografice indiferent câte scuturi NATO și alianțe politice ne-ar proteja. Toată țara are o datorie externă de 98 de miliarde de euro și din păcate de șase ani nu există niciun program de înlocuire a datoriilor în euro cu datorii în lei. Pas cu pas, nu mâine. Inițiativele avute până acum de a da credite noi doar în lei sunt bune, dar insuficient, pentru că stocul creditelor în realitate stagnează sau chiar scade.

Șocul francului de ieri trebuie să fie un avertisment pentru toți cei îndatorați în valută.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sorin Pâslaru