Bursa de Valori București (BVB) a lansat săptămâna trecută o competiție de design pentru crearea siglei noului sistem alternativ de tranzacționare AeRO, care va fi lansat pe 25 februarie, iar acționarii BVB vor putea alege cel mai potrivit logo.AeRO a atras până în prezent 250 de propuneri de logo de la 72 de designeri din România, Spania, Indonezia, Marea Britanie, Italia, Filipine, Franța, Maroc, Australia, Malaezia și Bangladesh, potrivit BVB.
Dintre propunerile primite, BVB a selectat cinci sigle. În perioada 13-14 ianuarie, acționarii BVB vor putea să aleagă prin intermediul unui chestionar cel mai reprezentativ logo pentru AeRO, iar rezultatul va fi anunțat joi, 15 ianuarie.
„Logo-ul pentru AeRO va trebui să reprezinte două categorii de audiență – în primul rând companiile care se vor lista pe piață, precum startup-uri, IMM-uri inovatoare și care doresc să crească. În al doilea rând logo-ul trebuie să reprezinte și potențialii investitori care doresc să își inveastească banii în aceste companii”, potrivit unui comunicat al bursei.
Platforma de tranzacționare a bursei de la București denumită AeRO este destinată firmelor mici și mijlocii cu potențial ridicat de creștere și care au nevoie de finanțare. În momentul lansării pieței, pe 25 februarie, sunt așteptate să intre la tranzacționare câteva startup-uri. Bursa speră să atragă în jur de 15 companii pe AeRO până la jumătatea acestui an.
0 comments :
Trimiteți un comentariu