sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Cine este Alexis Tsirpas, politicianul care duminică ar putea „ridica Europa împotriva Greciei”

Cine este Alexis Tsirpas, politicianul care duminică ar putea „ridica Europa împotriva Greciei” Alexis Tsirpas, liderul partidului de stânga Syriza, a apreciat joi că o victorie a formațiunii sale în alegerile legislative de duminică din Grecia va marca începutul unei perioade "dificile", cerând "determinare și convingere" pentru a se pregăti de "marile confruntări".

Alexis Tsipras s-a angajat vineri să lupte "pentru toate popoarele din Europa", ripostând astfel atacurilor premierului grec Antonis Samaras, care a apreciat, cu două zile înainte de legislative, că politica șefului Syriza "va ridica Europa împotriva" Greciei.

Alexis Tsipras s-a născut în 1974 la Atena. El a primit diploma de inginerie civilă de la Universitatea Tehnică Națională din Atena, unde a terminat, de asemenea, studii postuniversitare în Planificare Urbană și Regională. A lucrat ca inginer civil în industria construcțiilor și a efectuat o serie de studii privind planificarea urbană în Atena.

El a intrat în extrema stângă în timpul liceului și a participat activ la mișcarea elevilor în anii '90 -'91, a continuat apoi  în mișcarea studențească.

În 1999 a fost ales secretar al Youth of Synaspismos, poziție pe care a menținut-o până în martie 2003.

În timpul celui de-al patrulea Congres Synaspismos decembrie 2004 Alexis Tsipras a fost ales vicepreședintele Partidului de Stânga în Comitetul Politic Central și, de asemenea, în Secretariatului Politic al Partidului, unde a fost responsabil de politicile Educației și Tineretului.

În octombrie 2006 a  candidat la primăria orașului Atena, obtinând  10,5% din voturi.

În timpul celui de-al cincilea Congres Synaspismos din februarie 2008, a fost ales președintele Partidului. În timpul celui de-al treilea Congres al Partidului de Stânga decembrie 2010 la Paris, a fost ales vicepreședinte.

De la alegerile generale din 2012, când a fost reales membru al Parlamentului, el este liderul principal al opoziției din Grecia.

În timpul celui de-al patrulea Congres al Partidului de Stânga din decembrie 2013, el a fost nominalizat candidat pentru președinția Comisiei Europene și a fost, de asemenea, reales vicepreședinte al Partidului de Stânga.

Însă pentru mulți politicieni din Grecia, Tsipras este un candidat de temut, deoarece ”va călca pe cadavre pentru a deveni prim-ministru”, a spus Alavanos, ”tatăl său politic".

"Accidentul Tsirpas nu se va întâmpla. Nu-i vom lăsa să ne ducă înapoi", a avertizat șeful partidului conservator Noua Democrație, în cursul unui miting electoral, la Atena.

De asemenea, premierul grec s-a arătat îngrijorat de riscul exercitării unei "presiuni sufocante din exterior" asupra insituțiilor financiare elene. "Când aceasta va avea loc, câteva zile vor fi suficiente pentru a plonja din nou în deficit", a avertizat Antonis Samaras.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Oana Stupinean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu