
Dedeman a cumpărat anul trecut pentru 8,2 mil. euro plus TVA un lot de 4,7 hectare din fosta platformă industrială Chimopar și în luna septembrie a început lucrările la acest magazin cu o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, al patrulea din București al rețelei. Construit de firma P.A.B. România din Arad, magazinul Dedeman din bulevardul Theodor Pallady ar urma să fie deschis până la finalul lunii martie vizavi de magazinele Auchan, Metro și Jumbo, dar și în imediata vecinătate a unui fost magazin OBI, grup german care s-a retras anul trecut de pe piața locală.
Pe site-ul Dedeman, compania mai are disponibile posturi de casieri, consultanți vânzări, agenți de securitate și șoferi de automacara pentru magazinul din estul Capitalei.
Dedeman are în prezent o rețea de 40 de magazine și peste 7.300 de angajați, planurile companiei fiind de a ajunge până la sfârșitul anului viitor la 50 de magazine în România.
0 comments :
Trimiteți un comentariu