Hotelul de patru stele Palace din Sinaia se mută de pe RASDAQ pe ATS

Știrea a fost publicată joi, 8 ianuarie 2015, 18:41 în categoria

Hotelul de patru stele Palace din Sinaia se mută de pe RASDAQ pe ATS Acționarii Palace Sinaia (simbol bursier PACY), companie care deține hotelul de patru stele Palace și hotelul de două stele Caraiman din Sinaia, au decis transferul companiei de pe piața RASDAQ pe un sistem alternativ de tranzacționare.

Compania are o capitalizare bursieră de 14,3 milioane de lei și a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 6,8 milioane de lei și un profit de circa 265.000 lei.

Piața RASDAQ, unde sunt listate peste 900 de firme, se va desființa la finalul lunii octombrie, iar „rasdacele” trebuie să decidă dacă se delistează sau dacă rămân la tranzacționare, fie pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), fie pe un sistem alternativ de tranzacționare.

Palace Sinaia este controlată de Angela Cozma cu 32% din acțiuni. Ceilalți acționari semnificativi sunt fondul de investiții Broadhurst Investments Limited, cu 21,3% din capitalul social, Fondul Proprietatea (15,4%) și MHC Explorer (14,5%).

Titlurile PACY sunt foarte puțin lichide: pe 8 decembrie 2014, data la care s-au tranzacționat cel mai recent, au înregistrat un avans de peste 80%, până la o cotație de 0,38 lei/unitate.

Pe 25 februarie, BVB va relansa sistemul alternativ de tranzacționare, denumit AeRO, iar platforma, dedicată în principal firmelor mici cu potențial de creștere, este deschisă și societăților de pe RASDAQ care vor să rămână la bursă.

Și alți operatori hotelieri de pe RASDAQ sunt așteptați să se transfere pe ATS.

Reprezentanții SIF Transilvania (SIF3), societatea de investiții care deține printre cele mai multe participații la companiile hoteliere, au afirmat toamna trecută că intenționează să transfere cinci companii hoteliere de pe RASDAQ la care deține controlul, respectiv Orizont Turism, Tratament Balnear, THR Prahova, Turism Covasna și Tușnad Băile Tușnad, pe sistemul alternativ de tranzacționare al bursei de la București.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu