Oktal.ro, unul dintre primele magazine online IT&C din România, în faliment. “Nu există posibilitatea redresării activității”. Site-ul afișează acum ofertele cel.ro

Știrea a fost publicată luni, 26 ianuarie 2015, 17:57 în categoria

Oktal.ro, unul dintre primele magazine online IT&C din România, în faliment. “Nu există posibilitatea redresării activităţii”. Site-ul afişează acum ofertele cel.ro Compania Elka Oktal Group, care administrează oktal.ro - unul dintre primele magazine online cu profil IT&C; din România, a intrat în faliment după ce a acumulat datorii “în cuantum foarte mare” iar în aceste condiții  “nu există posibilitatea redresării activității”, conform datelor disponibile în Buletinul procedurilor de insolvență.

“Debitoarea, prin avocat,(…) solicită admiterea cererii formulate raportat la faptul că nu există posibilitatea redresării activității societății debitoare, datoriile înregistrate de aceasta având un cuantum foarte mare. (…) Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2014, sub nr. 43325/3/2014, debitorul ELKA OKTALGROUP SRL a solicitat, în temeiul Legii 85/2014, deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. În motivarea cererii sale, debitorul a arătat că urmare a conjuncturii economice nefavorabile, nu mai poate face față datoriilor, fiind în stare vădită de insolvență. (…) Tribunalul (…)analizând actele și lucrările dosarului (…)admite cererea debitorului Elka Oktal Group SRL - sector 1, București, Str. Mănăstirea Căldărușani, nr. 3, ap. Corp A.În temeiul art. 145 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului.În temeiul art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului și dispune dizolvareasocietății debitoare”, conform sursei citate.

Compania, fondată de antreprenorul Dan Dumitrescu, a avut în 2013 o cifră de afaceri de 18,4 mil. lei (4,2 mil. euro), un profit net de 50.824 lei (11.501 euro) și un număr mediu de 22 de angajați, conform datelor de la Ministerul finanțelor.

Contactat de ZF, Dan Dumitrescu a refuzat să ofere detalii despre situația companiei. “Nu pot să ofer acum niciun detaliu”, a spus el.

Și-ar fi pus speranțele în Black Friday 2014 dar vânzările ar fi fost sub estimări

În primele nouă luni ale anului precedent compania anunțase că a obținut venituri de 3 mil. euro și că se așteaptă ca în ultimul trimestru să obțină alte 3 mil. euro, generate cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a evenimentului de shopping Black Friday. În ziua în care a demarat Black Friday, mai exact pe 21 noiembrie 2014, compania anunța că a obținut venituri de 1 mil. euro în nouă ore, fără a mai reveni ulterior cu alte informații. Anterior, oficialii companiei declaraseră pentru ZF că mizează pe vânzări de 2 mil. euro de Black Friday.

Acest pariu pare să fi fost unul greșit, conform unor informații obținute de ZF de la o sursă familiară ci situația companiei. Elka Oktal ar fi mizat pe febra cumpărăturilor de Black Friday pentru resdresarea companiei însă, deși vânzările au fost mari, ele nu ar fi atins nivelul estimat.  “Vânzările chiar au fost spectaculoase de Black Friday, dar nu au acoperit în totalitate cheltuielile”, conform sursei ZF.

La cât se ridică datoriile totale ale Oktal? Aceste date nu sunt cunoscute, în condițiile în care nu a avut loc încă prima Adunare a creditorilor, care este programată pentru data de 18 februarie. Totuși, câteva zeci de furnizori au fost deja notificați de situația Oktal, pe lista publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență figurând nume sonore: de la Google Irlanda până la Allview, Evolio, Gersim, PayU, F64, Domo, eMag, Cargus, Cetelem sau Asbis.

Oferta de produse cel.ro - publicată pe oktal.ro. Care este acordul din spate

În prezent, pagina web oktal.ro a devenit practic o oglindă a magazinului online rival cel.ro - deținut de compania Corsar online - Elka Oktal sistându-și activitatea comercială. Această situație nu a fost determinată de o achiziție a oktal.ro de către cel.ro ci de un acord între cele două companii, au precizat pentru ZF surse apropiate situației.

Site-ul oktal.ro nu a fost vândut către Corsar Online (cel.ro). Site-ul va fi vândut după ce va avea loc prin Adunarea creditorilor când se va realiza evaluarea tuturor bunurilor lor. Elka Oktal a realizat un contract într-un fel de comodat cu Corsar Online (cel.ro) anterior deschiderii procedurii insolvenței, chiar cu câteva zile anterior acestui pas, cu următorul scop: Elka Oktal a dat Corsar Online drept de găzduire pe site-ul lor a ofertei de produse de pe cel.ro pentru ca în schimb Corsar să onoreze garanțiile pentru produsele vândute de Elka. Practic produsele care apar acum pe oktal.ro nu sunt ale Elka Oktal ci ale Corsar Online (cel.ro). Elka a estimat că timp de trei luni până la prima adunare a creditorilor este suficient timp pentru rezolvarea acestor probleme. Deci practic e un fel de serviciu contra serviciu, nimeni nu plătește nimic”, conform informațiilor ZF.

Pe pagina web a Elka Oktal nu sunt publicate informații despre acest acord, însă adresa oktal.ro coincide acum cu cea a cel.ro (Str. Iuliu Maniu Nr. 7 Corp A). Numerele de telefon la care pot fi efectuate comenzi sau solicitate informații au rămas însă diferite, la fel ca și adresele de e-mail.

Site-ul va putea fi vândut doar după ce va avea loc Adunarea creditorilor și vor fi evaluate bunurile retailerului, conform sursei citate de ZF.

Pe pagina web oktal.ro, la categoria "Condiții" apare totuși următoarea precizare: "Site-ul web OKTAL.ro este proprietatea S.C. Corsar Online SRL"

Solicitați să comenteze situația, reprezentanții cel.ro nu au comentat informațiile până la închiderea ediției. Cel.ro este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de retail online, cu afaceri de 145 mil. lei (33 mil. euro) anul trecut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu