Patricia Drăgan va fi noul șef pe HR al grupului german Kaufland, cu 130.000 de angajați în șapte țări

Știrea a fost publicată joi, 8 ianuarie 2015, 04:05 în categoria

Patricia Drăgan va fi noul şef pe HR al grupului german Kaufland, cu 130.000 de angajaţi în şapte ţări Patricia Drăgan, executivul care a ocupat în ultimii ani poziția de director financiar în cadrul

Kaufland România

, urmează să preia conducerea departamentului de resurse umane de la nivelul întregului grup german care numără circa 130.000 de angajați în șapte țări.

Doar în România compania are circa 15.000 de salariați, fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați.

La nivel mondial retailerul mai este prezent în Germania - țara-mamă și cea mai importantă piață - și în regiune, respectiv în Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Croația.

Executivul român a lucrat până în vara acestui an la Kaufland România după care a plecat în Germania, unde a urmat mai multe luni de pregătire. Ea va prelua noua poziție în următoarea perioadă, potrivit unor surse apropiate companiei.

Patricia Drăgan este, la fel ca toți executivii de la Kaufland, o persoană extrem de discretă, despre care nu există multe informații și cu care nu există poze. Mai mult, ea nu deține niciun profil public, nici pe rețeaua de socializare de business LinkedIn.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu