Premierul grec folosește contra Syriza atacul asupra Charlie Hebdo

Știrea a fost publicată vineri, 9 ianuarie 2015, 05:57 în categoria

Premierul grec foloseşte contra Syriza atacul asupra Charlie Hebdo Premierul grec Antonis Samaras, aflat în campanie pentru alegerile legislative, a făcut o paralelă între atacul asupra publicației satirice franceze Charlie Hebdo și propunerile privind politica de imigrație ale partidului grec de stânga Syriza, care „încurajează imigrația ilegală“, scrie AFP.

„Miercuri la Paris, a avut loc un masacru, cu cel puțin 12 morți. Iar aici, unii încurajează și mai mult imigrația ilegală și promit naturalizarea“, a declarat Antonis Samaras, președintele partidului conservator Noua Democrație, aflat la putere cu socialiștii din iunie 2012, într-un discurs susținut la Chalkida, la 100 de kilometri de Atena. Această remarcă a intervenit pe fondul criticilor privind propunerile partidului de stânga Syriza în ceea ce privește politica de imigrație.

„Syriza este pe altă planetă, vrea să acorde masiv naționalitate, acces la servicii medicale și la asigurări sociale tuturor imigranților ilegali“, a afirmat el. După atacul asupra Charlie Hebdo, care s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, premierul a exprimat „profunda tristețe și indignarea poporului grec“.

Antonis Samaras a mai acuzat miercuri Syriza, aflat pe primul loc în intențiile de vot pentru legislativele din 25 ianuarie, că vrea să „creeze deficite“ și că nu vrea să „ramburseze capitalul și dobânzile datoriei Greciei“, ceea ce înseamnă „faliment“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Bojan

0 comments :

Trimiteți un comentariu