
, care ocupă din 2011 locul al treilea în sistemul bancar local în funcție de activele administrate, a reintrat în trimestrul al patrulea din 2014 în categoria instituțiilor de credit cu acționariat majoritar străin, după două trimestre în care capitalul românesc al băncii fusese preponderent.
Schimbarea de statut a Băncii Transilvania a fost consemnată în raportările trimestriale ale BNR privind indicatorii agregați ai sistemului bancar. Astfel, capitalul străin a ajuns la o 89,9% din sistemul bancar la finalul lunii decembrie față de 80,5% în septembrie. BT intrase pentru prima dată în categoria băncilor cu acționariat majoritar străin în trimestrul al patrulea din 2012, unde a rămas până în trimestrul al doilea de anul trecut. Structura în funcție de originea capitalului este însă foarte echilibrată.
Pe site-ul băncii capitalul local apare în acest moment cu o pondere de 51%, în timp ce pe site-ul Bursei de Valori București, unde este listată banca, la categoria acționari apar doar BERD (14,3%) și alți acționari (85,7%). Banca Transilvania, cu active de 35 miliarde de lei, are o capitalizare de peste 5 miliarde de lei.
Banca derulează din decembrie anul trecut și până în aprilie un program de răscumpărare a unui număr de 12 milioane de acțiuni, care vor fi utilizate pentru fidelizarea angajaților. Aceasta înseamnă sub 0,5% din totalul acțiunilor băncii. Odată cu trecerea Băncii Transilvania din nou în categoria instituțiilor de credit cu capital majoritar străin, pe piață a rămas o singură bancă de talie mare cu capital local – CEC Bank, deținută integral de stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu