Bursa vrea să crească lichiditatea prin tranzacții după modelul licitației

Știrea a fost publicată luni, 2 februarie 2015, 07:34 în categoria

Bursa vrea să crească lichiditatea prin tranzacţii după modelul licitaţiei Bursa de Valori București (BVB) va introduce din 23 februarie un nou model de tranzacționare, prin licitație, care se bazează pe concentrarea ordinelor la momente specifice de timp în decursul ședinței de tranzacționare.

Acest model nou constă în sesiuni distincte pentru introducerea și administrarea ordinelor, fără înregistrarea tranzacțiilor, fiecare dintre acestea fiind urmată de o sesiune în care algoritmul de fixing este aplicat și tranzacțiile sunt înregistrate, dacă sunt îndeplinite condițiile de execuție. Bursa vrea ca prin acest model de tranzacționare să îmbunătățească situația acțiunilor cu lichiditate mai redusă, oferind premise pentru o metodă echilibrată de descoperire a prețului.

O acțiune se va putea tranzacționa numai în cadrul unui singur model: fie „tranzacționare continuă“ (modelul curent), fie modelul de licitație. Selecția acțiunilor pentru modelul de licitație se va baza pe criterii cantitative care țin de valoarea medie de tranzacționare, numărul mediu de tranzacții, precum și frecvența de tranzacționare.

BVB va publica pe 12 februarie lista acțiunilor alocate pentru modelul de licitație, întocmită conform evaluării criteriilor luate în considerare, pe baza datelor înregistrate în ultimul trimestru (noiembrie 2014 – ianuarie 2015).

Perioada minimă pentru care o acțiune va fi tranzacționabilă în cadrul unui model de tranzacționare este de trei luni.

Lichiditatea redusă a acțiunilor este una dintre marile probleme cu care se confruntă bursa de la București. În cazul anumitor acțiuni, așa cum sunt titlurile Carbochim, Retrasib, investitorii trebuie să aștepte și luni de zile pentru a găsi un cumpărător pentru un pachet de acțiuni în valoare mari mare de 100.000 de lei. În ianuarie, rulajele medii zilnice cu acțiuni au fost de circa 35,6 milioane de lei, susținute în principal de acțiunile Fondului Proprietatea, BRD, Banca Transilvania, Romgaz.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu