
Un număr de 63 de fonduri de investiții internaționale, administrate de diviziile Pioneer AM și ING AM, cu sedii în Luxemburg, alături de Erste Sparinvest și Raiffeisen Capital Management din Austria, sunt distribuite pe piața locală prin intermediul rețelelor bancare din grupul-mamă. Aceste fonduri au atras investiții de la clienții români în valoare totală de 391 milioane de lei, doar în luna ianuarie fiind raportate intrări nete de 80 milioane de lei de aceste fonduri.
Mare parte din clienții români ai acestor fonduri străine provin din clientela de private banking, având în vedere că prețul unei unități de fond poate ajunge chiar și la 1.000 de euro. De asemenea, spre deosebire de fondurile de investiții locale, aceste fonduri plasează banii strânși de la clienți pe piețele dezvoltate de capital, precum SUA, Anglia sau Franța, și astfel necesită un grad mai avansat de cultură financiară alături de un apetit mai ridicat pentru risc. Toate fondurile distribuite local sunt denominate în valute străine, fie în dolari, fie în euro, mare parte dintre acestea sunt însă disponibile în ambele valute.
Din rândul fondurilor străine distribuite local, cele mai mari randamente în ultimele 12 luni (31 ianuarie 2014 - 31 ianuarie 2015) au fost obținute de fondul american de acțiuni US Fundamental Growth administrat de divizia din Luxemburg a societății Pioneer Asset Management. Compania este prezentă și direct pe piața locală prin societatea Pioneer Investments care administrează două fonduri mutuale cu investiții exclusiv locale. Fondul US Fundamental Growth investește în acțiuni ale giganților IT&C; Apple, Microsoft Corporation, Google, dar și în acțiunile MasterCard.
Al doilea clasat este fondul European Real Estate, administrat de ING AM din Luxemburg, cu un randament de 36,5% în euro în ultimele 12 luni. Fondul investește în acțiuni ale companiilor imobiliare din Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Elveția.
Al treilea clasat este fondul North American Basic Value administrat de Pioneer AM, cu un randament de 34,5%. Principalele investiții ale fondului North American Basic Value sunt acțiunile companiei American Airlines, cele ale companiei petroliere Apache Corporation și cele ale companiei energetice ConocoPhilips.
Randamentele aduse de cele mai performante fonduri străine de acțiuni sunt mai mari decât cele aduse de fondurile românești de acțiuni, care au încheiat ultimele 12 luni cu câștiguri de până la 12% în lei.
La extrema opusă a clasamentului sunt fondurile de acțiuni care au investit pe bursele emergente din Europa și care au raportat pierderi în principal din cauza evoluției slabe a bursei din Rusia.
Pierderile pe ultimele 12 luni sunt de minus 26,9% pentru fondul de acțiuni Raiffeisen Russland – Aktien și fondul de obligațiuni ESPA Bond Europe cu un minus de 15,5% în ultimele 12 luni. Fondurile străine de obligațiuni evaluează obligațiunile în care investesc la prețul din piață, astfel creșterea dobânzilor la obligațiunile europene a făcut ca prețul acestor titluri să scadă și astfel fondurile să raporteze scăderi. Fondurile locale de obligațiuni nu au trecut încă la marcarea la piață și evaluează obligațiunile prin acumularea dobânzii, fapt care le face mult mai stabile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu