Germania a redevenit locomotiva economiei în zona euro

Știrea a fost publicată luni, 16 februarie 2015, 02:46 în categoria

Germania a redevenit locomotiva economiei în zona euro Creșterea economică din zona euro a accelerat în mod neașteptat în ultimul trimestru din 2014 susținută de Germania, cea mai mare economie din Europa, care a crescut mai mult decât dublu față de așteptări, scrie Reuters.

Germania a înregistrat un avans de 0,7% în trimestrul al patrulea al anului trecut față de trimestrul precedent, peste așteptările analiștilor care estimau anterior publicării rezultatelor o creștere de doar 0,3% a produsului intern brut. Creșterea a venit pe fondul avansului cererii interne, potrivit Biroului federal de Statistică Destatis.

Comparativ cu trimestrul al patrulea al anului 2013, economia Germaniei a urcat cu 1,6%, față de estimarea de 1,5% anunțată anterior.

„Existau voci care vorbeau despre o posibilă recesiune după trecerea verii, dar Germania a făcut un salt. Faptul că avansul vine în principal din economia internă ne dă motive întemeiate de optimism“, a spus Andreas Rees, economist la UniCredit.

Astfel, la nivelul zonei euro, economia a crescut în trimestrul al patrulea cu 0,3% față de trimestrul al treilea și cu 0,9% în termeni anuali (cu 0,1 pp peste așteptări), potrivit Biroului European de Statistică (Eurostat).

Pe ansamblul Uniunii Europene economia a crescut cu 1,3% în trimestrul patru al anului trecut față de aceeași perioadă a anului 2013 și cu 0,4% față de trimestrul al treilea din 2014.

Franța nu a putut ține pasul cu Germania, economia franceză crescând cu 0,1% în T4 față de T3 și cu 0,2% an la an.

Economia Italiei a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut față de trimestrul anterior, iar față de perioada octombrie-decembrie 2013 s-a contractat cu 0,3%.

În regiune, Polonia și Slovacia au urcat cu 0,6% în T4 față de T3, Ungaria cu 0,9% , Bulgaria cu 0,3%, iar Cehia cu 0,2%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu