Pentru prima dată de când sunt măsurate investițiile străine directe (ISD) în România, banii aduși de investitorii străini pe piața locală – 2,1 mld. euro pe primele 11 luni de anul trecut – sunt mai puțini decât cei scoși din țară de nerezidenți – 2,7 mld. euro.De fapt, și în 2013 investițiile străine, în valoare de 2,7 mld. euro, au fost depășite de veniturile din investiții străine, care au înregistrat 2,8 mld. euro, însă diferența de doar 100 milioane euro poate fi lesne pusă în discuție pentru că întotdeauna urmează ajustări la acești indicatori.
De data aceasta însă, datele pe 11 luni indică o diferență substanțială între fluxurile de ieșire de investiții străine și cele de intrare, de 600 de milioane de euro, ceea ce nu înseamnă decât un singur lucru: că investitorii străini au sunat retragerea din România. Intrările de ISD sunt participații la capital și credite intragrup, în timp ce ieșirile de ISD (adică veniturile obținute de investitorii străini de pe urma afacerilor locale) se împart în venituri din participații la capital și dobânzi.
După cum se vede în graficul alăturat, investițiile străine au fost în ultimii zece ani semnificativ mai mari decât veniturile din investiții străine, adică banii aduși au depășit în fiecare an ceea ce companiile străine au retras prin dividende și dobânzi.
În anii 2004-2008, când investițiile străine directe au fost între 5 și 9 mld. euro (cu un vârf în 2008 de 9,4 mld. euro), veniturile din investiții străine directe au fost între 2 și 4 mld. euro. De când a început criza, în 2009, investițiile străine directe s-au prăbușit până la un nivel de 2-3 mld. euro, iar pretențiile investitorilor străini asupra companiilor din România s-au diminuat și ele semnificativ, până la un nivel de 0,5-1,3 mld. euro în perioada 2009-2012.
Numai că în 2013 investitorii străini au câștigat din participațiile la capital și din dobânzi în total 2,8 mld. euro, aducând în același an în țară doar 2,7 mld. euro participații la capital și credite intragrup.
Iar tendința s-a accentuat în 2014, când banii aduși au fost de 2,1 mld. euro pe primele 11 luni, în timp ce banii retrași au fost de 2,7 mld. euro în aceeași perioadă.
România intră astfel, împreună cu Irlanda și Ungaria, în grupul țărilor unde investitorii străini extrag anual mai mult din țară decât aduc. Deși PIB-ul per capita al României de doar 7.000 euro (față de 11.000 euro în Ungaria sau 30.000 de euro în Irlanda) nu ne recomandă ca o țară saturată de investiții străine, iată că investitorii străini apreciază că nu mai au viitor pe piața locală și ezită să vină cu mai mulți bani decât retrag, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți.
De fapt, există o teorie a unor economiști cehi, Josef Brada și Vladimir Tomsik, care au arătat într-o lucrare din 2003 că fiecare investiție străină directă are trei faze. În faza întâi intră banii în țară și compania este pe pierdere, în faza a doua începe să facă profit și să îl reinvestească fără să plătească prea multe dividende, pentru ca în faza a treia dividendele plătite să fie tot mai mari și practic suma acestora să depășească capitalul adus.
În Ungaria și Cehia, dividendele repartizate au început să fie mai mari decât participațiile la capital încă din 2004-2005. România s-a aflat până în 2013-2014 în faza a doua de creștere, în care profitul reinvestit este mai mare decât dividendele plătite companiilor-mamă.
Problema este că România a ajuns în faza a treia a modelului Brada-Tomsik cu un stoc de investiții străine directe (ISD) per capita în valoare de 3.000 euro, în timp ce Ungaria sau Cehia au un stoc de peste 8.000 euro ISD per capita, ceea ce le-a propulsat la salarii medii de 700-800 de euro, față de 400 euro în România.
Investițiile străine directe includ participațiile la capital și creditele intragrup.
În 2014 surpriza negativă a venit chiar de la creditele intragrup, care pentru prima dată în ultimii 20 de ani au consemnat o poziție negativă de aproape 300 mil. euro față de intrări între 1 și 4 mld. euro în perioada 2005-2008.
Cu alte cuvinte, investitorii străini pentru prima dată și-au redus liniile de finanțare ale filialelor locale cu 300 mil. euro, fapt consemnat, de altfel, sec în comunicatul BNR privind balanța de plăți pe 11 luni în 2014: „creditele intragrup ale nerezidenților au înregistrat o valoare negativă de 242 mil. euro (net)“.
Ce înseamnă asta? Pur și simplu filialele locale ale unor multinaționale de bunuri de larg consum, de construcții de automobile sau ciment au rambursat liniile de credit către companiile-mamă pentru că, probabil, nu au nevoie de investiții și nici de capital circulant în perioada următoare. Mai departe, aceasta înseamnă că nu văd un viitor pentru dezvoltarea afacerilor pe piața locală, ceea ce este un semnal foarte prost pentru noi.
Situația este și mai dificilă pentru că această retragere a finanțării companiilor multinaționale este însoțită și de o diminuare a expunerii bancare pe piața locală a instituțiilor financiare cu capital străin.
Aceste date arată că România se află într-un proces de secare a surselor de finanțare externă. Culmea, tocmai când banii sunt mai ieftini ca niciodată în istoria finanțelor mondiale.
Un semn bun este că participațiile la capital se mențin la un nivel apropiat de cel din 2013 și peste oricare dintre anii 2009-2012, cu o valoare de 2,4 mld. euro în primele 11 luni din 2014. În 2013 investițiile străine directe au fost de 2,7 miliarde de euro pentru că la participațiile de 2,4 miliarde de euro s-au adăugat și credite nete de 300 milioane de euro.
Fără o politică agresivă de atragere a investitorilor străini și de creare a unor condiții favorabile, degeaba avem macrostabilitate și îndeplinim toare criteriile de la Maastricht de aderare la euro. Dacă tendința aceasta de depășire a noilor investiții de profiturile extrase persistă, vom ajunge foarte curând la o diminuare a stocului de investiții străine directe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu