Gorenje, producătorul sloven de electrocasnice: România este una dintre variantele plauzibile în cazul extinderii producției

Știrea a fost publicată marți, 8 martie 2016, 03:03 în categoria

Gorenje, producătorul sloven de electrocasnice: România este una dintre variantele plauzibile în cazul extinderii producţiei Producătorul sloven de electrocasnice Gorenje analizează extinderea producției, iar piața locală este luată în calcul pentru construcția unei fabrici, spune Damir Drazetic, general manager al operațiunilor din România.

„Momentan grupul Gorenje deține fabrici proprii în Slovenia, Serbia și Cehia. Desigur, interesul companiei a fost și este în scopul extinderii liniilor de producție și a infrastructurii, iar România este una dintre variantele plauzibile în cazul extinderii“, spune Damir Drazetic

într-unul dintre puținele interviuri acordate presei locale.

Piața locală se conturează în ultimii ani ca un hub de producție de electrocasnice după ce recent turcii de la Arctic au anunțat o nouă investiție, la fel și nemții de la Karcher. Pe plan local mai au fabrici Philips, Electrolux sau De’Longhi.

Gorenje a obținut anul trecut pe piața locală afaceri de 17 milioane de euro după un avans de 30% al vânzărilor pe o piață care a crescut cu 12%, potrivit lui Drazetic. Momentan Gorenje are în România operațiuni de import și distribuție. „România este o țară cu un potențial imens și Gorenje a observat acest lucru încă de acum 20 ani, când a început livrarea produselor prin distribuitori locali. În timp, pentru eficientizarea operațiunilor, am ales deschiderea unei reprezentanțe, urmând ca într-un final să preluăm tot procesul operațional.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu