Își împarte timpul între un job în IT și propria florărie online

Știrea a fost publicată duminică, 15 februarie 2015, 16:45 în categoria

Îşi împarte timpul între un job în IT şi propria florărie online Ana Șerban, 31 de ani, a absolvit Facultatea de auto­ma­tică și calculatoare la Universitatea Politehnică din București, iar parcursul profesional a purtat-o în in­dus­tria IT, în care lu­crează și în prezent. Din 2009 însă, tânăra a ales să își împartă jobul full time cu o afacere proprie – o florărie online.

„De mult timp cochetam cu florile și îmi doream să am o activitate care nu are legătură cu jobul. Am început businessul pe o firmă care exista deja, cea a tătălui meu, care este, de fapt, o întreprindere familială cu activitate în comerț. Mi-a fost mai ușor așa pentru că încă nu știam ce presupune o firmă și cât de bine va evolua businessul“, spune Ana Șerban.

În prezent, brandul 1001flori.ro, florăria online deținută de Șerban Dinu IF, este administrată de antreprenoare, împreună cu sora sa (care studiază arhitectura), ele fiind și cele care se ocupă atât de preluarea comenzilor, de onorarea lor, dar și de livrare, atunci când nu se află la jobul full time.

Ana Șerban nu precizează ce investiție a necesitat deschiderea florăriei, dar susține că sumele cheltuite pentru firmă au fost minime, dat fiind faptul că ea s-a ocupat personal de crearea magazinului online 1001flori.ro, stocurile sunt mici pentru că florile se co­man­dă atunci când fir­ma are comenzi pen­tru evenimente (nunți, botezuri, pe­tre­ceri), iar tipul de firmă pe care acti­vează businessul nu permite angajarea altor persoane în afara celor din familie.

Însă, în luna martie a acestui an, antreprenoarea vrea să aplice pentru înființarea unui SRL-D și obținerea unei finanțări, care i-ar permite să își deschidă o nouă firmă (de organizare evenimente), să cumpere o mașină de transport, să își promoveze cele două linii de business și să angajeze cel puțin încă o persoană din afara familiei. Pen­tru a dezvolta noua firmă ea ar avea nevoie de 10.000-12.000 de euro, 7.000 de euro fiind numai costul mașinii.

„Cea mai mare parte a veniturilor noastre este realizată din contractele pentru evenimente, însă volumul comenzilor din partea persoanelor fizice este mai mare. Deocamdată, oferim doar servicii de aranjamente florale, dar vrem să devenim organizator de evenimente pentru a ajuta florăria și pentru a atrage mai mulți clienți. Avem deja un depozit al familiei în București și mai deținem unul în Pitești, unde vrem să ne extindem afacerea cu flori“, explică Ana Șerban.

Ea susține că businessul ar mai avea nevoie de un angajat care să se ocupe de business cât timp familia de antreprenori este la serviciu sau lucrează la alte proiecte, dar și pentru a onora comenzile care au un timp de livrare scurt (două ore de la plasarea acesteia).

Cea mai mare parte a florilor provin de la furnizori din Olanda, însă antreprenoarea lucrează și cu furnizori sau producători locali în anumite perioade (pentru flori de crăciuniță în perioada Crăciunului, pentru zambile sau lalele în luna martie).

1001flori are, în sezon, în jur de două evenimente pe lună (nunți sau botezuri), iar în fiecare zi primește una-două comenzi de la persoane fizice. În medie, pentru un eveniment, clienții plătesc de la 700 de lei pentru un pachet care include buchetele pentru mireasă și nașă și aranjamentele florale pentru lumânări și până la 5.000-6.000 de lei dacă optează pentru aranjamente florale mari (inclusiv la biserică, restaurant, pentru decorarea mașinilor, etc.). Totuși, în medie, pentru un eveniment, cheltuiala clienților este de circa 2.000-2.500 de lei.

Pe de altă parte, persoanelor fizice comandă în jur de 200-300 de lei.

„Nu am luat în calcul până acum varianta renunțării la jobul pe care îl am pentru că nu aș avea veniturile de acum, dar nici nu am căutat să dezvoltăm afacerea foarte rapid, am crescut treptat. Sperăm să ni se aprobe dosarul pentru SRL-D și să obținem finanțare. În caz că nu reușim, oricum ne vom extinde, vom face credit sau vom investi banii puși de-o parte cu 1001flori“, adaugă antreprenoarea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu