vineri, 13 februarie 2015

Scăderea provizioanelor a lăsat UniCredit cu un profit de 80 mil. lei anul trecut. Creditarea a crescut cu 7%

Scăderea provizioanelor a lăsat UniCredit cu un profit de 80 mil. lei anul trecut. Creditarea a crescut cu 7% UniCredit Țiriac, un jucător de top zece din sistemul bancar, a obținut anul trecut un profit net de 80 mil. lei, în creștere cu 7% față de anul anterior, pe fondul scăderii cu o cincime a provizioanelor de risc.

Banca a avut însă o pierdere în trimestrul al patrulea, cu un minus de circa 39 de milioane de lei. Profitul net anunțat după primele nouă luni din 2014 era de 119 milioane de lei.

Profitul consolidat de anul trecut (incluzând subsidiarele UniCredit Leasing și UniCredit Consumer Financing) a fost de 118 milioane de lei, un plus de 60%. Provizioanele de risc la nivel de grup au fost de 600 mil. lei (din care 532 mil. lei doar banca), un minus de 20% față de anul anterior.

„Rezultatele se datorează în principal scă­de­rii provizioanelor. (...) Cu­rățarea bilanțurilor de neperformante va con­tinua și în acest an, în sensul că vor fi și alte companii care vor intra în insolvență. Există încă un număr mare de firme care nu pot supraviețui“, a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu