Austriecii se roagă de bănci să-i scape de datoriile în franci. Băncile n-au milă

Michael Kiener era hotărât să-și cumpere prima sa locuință în orașul Marchtrenk din Upper, Austria folosind un credit ipotecar de 131.000 de euro cu o rată de 900 de euro pe lună. A primit însă un sfat, unul rău.

În 2008 un consilier financiar inde­pen­dent l-a convins pe comerciantul de computere să contracteze un credit ipotecar în franci elvețieni de la banca austriacă Sparkasse Oberoesterreich deoarece ratele de dobândă erau mai mici pentru moneda elvețiană. Consilierul l-a mai convins pe Kiener să plătească dobânda într-un fond de investiții cu promisiunea că profitul obținut de acolo va micșora principalul împrumutului. Ratele s-au redus astfel la 575 de euro, scrie Bloomberg.

Planul s-a prăbușit când francul a explodat, iar fondul de investiții a dat faliment, lăsându-l pe Kiener după șapte ani cu pier­deri de cel puțin 30.000 de euro. „Într-o zi i-am spus consi­lie­ru­lui meu ban­car că «pe contul meu nu mai sunt decât numere roșii»”, spune aus­­tri­acul din aparta­men­tul său de 93 de metri pătrați, pe care l-a vândut recent pentru a limita “de­zastrul” financiar. Tot ce am câștigat s-a dus pe plata datoriei.

Sute de mii de debitori austrieci se regăsesc în exem­plul lui Kie­ner. Aproxi­ma­tiv 150.000 de credite pentru lo­cuințe denominate în franci și yeni  - 17% din totalul creditelor ipotecare - sunt încă active. Majoritatea lor sunt legate de fonduri care investesc în orice, de la acțiuni la polițe de asigurări de viață. „Nu este un capitol glorios în istoria industriei bancare austriece“, a explicat Helmut Ettl, copreședinte al autorității austriece de reglementare bancară, Finanzmarktaufsicht.

Între 2000 și 2008 cotația medie a fran­cului a fost de 1,55 de unități pentru un euro. În această perioadă au fost con­trac­tate majoritatea ipotecilor. Con­si­derată o monedă de adăpost pe timp de cri­ză, moneda elvețiană s-a apreciat la 1,05 unități pe euro. Ajustată la evoluția cursului de schimb, valoarea unui îm­pru­mut de 100.000 de euro a urcat la 148.000 de euro. Trei din patru credite în valută cer debitorului să plătească băn­cii doar rata, principalul, care tre­buie plătit în întregime când creditul ajun­ge la maturitate, fiind pus într-un fond.

Investițiile în polițe de asigurări de viață au mers cât de cât bine, dar vehiculele mai riscante precum fondurile mutuale sau chiar acțiunile individuale și și-au atins țintele de a aduce randamente de 6-7% pe an de-a lungul scadenței împrumutului. Criza financiară din 2008, ale cărei efecte încă persistă, și-a spus cuvântul.

Vehiculele de investiții în acțiuni individuale și-au plasat banii în com­panii imobiliare pre­­cum Immo­finanz sau Meinl Euro­pean Land. Acțiu­nile Meinl, devenită Atrium Eu­ropean Real Estate, sunt cu 80% sub maximul istoric atins în iunie 2007. Scăderea până în martie 2009 a fost de 94%. Acțiunile Immofinanz au picat cu 98% între aprilie 2007 și noiembrie 2008. Acum sunt cu 73% sub nivelul maxim.

Kiener s-a împru­mutat cu 214.000 de franci pentru a face rost ce cei 131.000 de euro de care avea ne­­voie pentru cum­­pă­­rarea apar­ta­men­tului. La pre­si­u­­nea băncii pentru re­ducerea ris­curilor, în 2010 el și-a vândut fondul mutual în pierdere. Rata lunară a urcat cu 58%, la 850 de euro. Ipoteca sa s-a micșorat la 174.000 de franci, însă la cursul actual de schimb valoarea în euro este de 165.000, cu 34.000 peste cât s-a împrumutat.

Johann Massenbauer, un veteran al băncii Creditanstalt care și-a înființat o firmă de consultanță financiară în 1993, a fost unul dintre pionierii care i-au ajutat pe austriecii care au cumpărat locuințe în speculatori valutari.

Massenbauer a luat un împrumut denominat în yeni de 5,5 milioane de șilingi (437.600 de dolari), primul de acest fel luat de o persoană fizică austriacă, pe 23 noiembrie 1993. Trei luni mai târziu, datoria i s-a umflat cu 10% în condițiile în care yenul s-a apreciat față de șiling.

Această experiență nu l-a oprit pe Massenbauer să promoveze, chiar și în presă, creditele în valută ca opțiune bună pentru achiziția unei locuințe. Un articol de-al său din revista de profil Gewinn, a deschis apetitul în întreaga Austrie.

Lui Massenbauer i-au mers planurile. Până când și-a plătit creditul, în 2003, la un an după ce șilingul a fost înlocuit cu euro, el a câștigat 60.000 de euro. Până când împrumutul a ajuns la maturitate, Massenbauer și-a convertit datoria în diferite valute de mai multe ori pentru a-și reduce ratele.

El a explicat că băncile au promovat creditele în valută deoarece puteau percepe comisioane mari și beneficiau de spread-urile mari dintre ratele de dobândă. Massenbauer nu a atincipat că aceste credite, destinate inițial unor investitori sofisticați, vor deveni un produs cu vânzare la scară largă.

“Voiam să fie un produs pentru păturile înalte ale societății, pentru oameni care, dacă sunt consiliați bine, înțeleg bine investiția și sunt pregățiți mintal și economic pentru riscuri”, a spus el.

Autoritățile, chiar dacă au emis avertizări privind creditarea în valută, nu au restricționat-o. Până în anii 2000, împrumuturile în yeni și franci au devenit standardul în Austria. Creditele în franci date gospodăriilor au atins maximul de 54,7 miliarde de franci, echivalentul a 13% din economia austriacă, în decembrie 2008.

Apoi a venit criza globală, care a făcut ca expunerea Austriei la credite în monedă străină să devină o amenințare pentru întregul sistem bancar. Debitorii au apucat totuși să calce o frână. Spre deosebire de Ungaria și Croația, unde boom-ul ipotecilor în franci a coincis cu apariția unei bule imobiliare care s-a spart, în Austria prețurile au început să urce doar după apariția crizei financiare când investitorii au cumpărat active imobiliare pentru a-și proteja averile.

Aceasta i-a ajutat pe austrieci să nu intre în incapacitate de plată a creditelor în franci.

Guvernul a exlus ajutaterea unor debitori ca Kiener prin reduceri de taxe sau forțarea băncilor să absoarbă pierderi, așa cum s-a făcut în Ungaria. În schimb, autoritățile le-au cerut băncilor și clienților acestora să găsească un compromis.

Agențiile pentru protecția consumatorului spun că băncile austriece, care au fost salvate de stat de la colaps în timpul crizei, ar trebui să răspundă pentru sfaturile proaste și condițiile de creditare care i-au pus pe debitori în dezavantaj.

“Contractele erau total dezechilibrate. În timp ce băncile au făcut profituri mari și s-au preotejat, clienții erau complet neprotejați”, spune Peter Kolba, unul din directorii unei agenții pentru protecția consumatorului.

Cu câteva zile înainte ca banca centrală să lase francul să se aprecieze, în ianuarie, Kiener își făcea planuri pentru convertirea creditului în euro și apoi să-și plătească datoria cu banii obținuți prin vânzarea apartamentului.

“Cel puțin aș fi scăpat de datorie. După ce am auzit veștile, am fost paralizat timp de 24 de ore”.

Kiener a ales să-și vândă locuința cu 30.000 de euro peste prețul de 120.000 de euro la care a făcut achiziția. Chiar și după vânzare, va rămâne cu datorii de 15.000 de euro. Banca i-a refuzat cererea de a fi iertat pentru restul datoriei.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru