Traian Halalai este în prezent președintele consiliului de administrație și președintele executiv al băncii de stat Eximbank. El ocupă această poziție din noiembrie 2012 și a fost ales pentru acest rol de către premierul Victor Ponta.Halalai lucrează în sistemul bancar din 1995 și și-a început cariera ca dealer pentru Bancorex. Ulterior, el a lucrat pentru olandezii de la ING Bank, unde ultima poziție deținută a fost cea de director financiar. Din 2006 până în 2012 a lucrat la Banca Românească, unde a deținut poziția de CFO și director general adjunct.
Halalai este absolvent al Facultății de Finanțe, Bănci și contabilitate din cadrul ASE București. El a absolvit și cursurile de MBA ale Școlii Doctorale de Finanțe-Bănci din București și a urmat un stagiu de specializare doctorală la Erasmus University din Rotterdam (Olanda).
Traian Halalai a avut venituri de 1,25 de milioane de lei în 2013, adică o medie lunară de 104.000 de lei (echivalentul a 23.500 de euro).
Veniturile au fost încasate în baza contractelor de mandat pe care le are încheiate cu Eximbank și cu Compania de Asigurări-Reasigurări Exim (CARE) România (o firmă mică de asigurări), iar valoarea acestora este menționată în declarația de avere a lui Halalai de anul trecut.
0 comments :
Trimiteți un comentariu