Piața de audit și consultanță a fost până acum o lume dominată de bărbați la nivel de top management. Conducerea firmelor de audit și consultanță este în continuare în mâinile bărbaților, însă, în ultimii ani, tot mai multe femei au reușit să ajungă pe poziții de partener și, în unele cazuri, chiar de lider de departament și rescriu istoria leadershipului în acest domeniu.În cazul celor mai mari firme de audit și consultanță, cunoscute ca Big 4 la nivel mondial, numărul femeilor în poziții de top management nu este deocamdată foarte mare în România, reprezentând mai puțin de jumătate din totalul partenerilor la nivel local.
O ascensiune puternică a avut Ramona Jurubiță, care după mai bine de zece ani de carieră în cadrul KPMG România, ani în care s-a confruntat cu provocări cu atât mai dificile cu cât legislația fiscală a României
s-a schimbat frecvent, a ajuns partener. Iar anul trecut Ramona Jurubiță, 36 de ani, a avansat pe poziția de head of taxation services KPMG România. O poziție de top ocupă și Daniela Nemoianu, care este executive partner, head of advisory la KPMG România. Ea este și membră a consiliului director al AmCham România. În prima linie a managementului KPMG România se mai află Speranța Munteanu - partener advisory, Aura Giurcăneanu - partener audit, Raluca Soare - partener audit și Mădălina Racovițan - partener taxe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu