Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat anul trecut cu 3.711 de angajați, cu peste 1.500 de mai puțin față de jumătatea anului 2012, momentul în care compania a intrat în insolvență.
„În ultimii trei ani societatea a diminuat numărul de angajați, având în vedere starea de insolvență în care se află, una dintre măsurile de reducere a costurilor fiind și reducerea costurilor cu forța de muncă. Volumul total de personal s-a redus de la 5.239 de angajați la intrarea în insolvență la 3.711 la sfârșitul anului 2014“, au declarat reprezentanții Hidroelectrica. Vârsta medie a angajaților din Hidroelectrica este de 48 de ani, aceasta fiind una dintre cele mai „mature“ companii energetice.
Hidroelectrica a intrat prima dată în insolvență la jumătatea anului 2012, la acel moment anunțul stârnind un val de șoc la nivelul întregii piețe. Anii întregi de contracte directe prin care compania și-a vândut energia la prețuri sub piață, investițiile fără niciun aport la activitatea de bază sau lucrările făcute la prețuri nejustificat de mari au îngenuncheat „perla“ sistemului energetic local.
La scurt timp după declanșarea procedurii, contractele directe ale companiei au fost denunțate, iar Hidroelectrica a început să vină cu energia în piață. Totodată, compania a început un program de restructurare care a afectat și numărul de angajați.
După aproape un an de zile, în vara anului 2013, Hidroelectrica a ieșit din insolvență, doar pentru ca în februarie 2014 să intre din nou în insolvență, stare în care se găsește și acum.
0 comments :
Trimiteți un comentariu