Omul de afaceri Marius Ivan, care a intrat la începutul anilor ’90 în afaceri cu materiale de construcții, iar apoi a virat către sectorul imobiliar, a închis în iarna acestui an hala în care funcționa piața Pipera pentru a o transforma într-un centru comercial denumit Pipera Plaza, proiect dezvoltat în parteneriat cu grupul Intercora din Cehia.Ivan a deschis piața Pipera în 2012, în mijlocul unei zone în care lucrează angajați ai unor companii precum Ford,
Vodafone
, Mercedes, eMag sau
Renault Technologie Roumanie
, dar proiectul nu a funcționat în parametrii estimați, astfel că a fost regândit. Recent, alături de grupul Intercora, căruia i-a cedat jumătate din proiect, Ivan a început să remodeleze clădirea vechii piețe pentru a face loc unor companii precum
Lidl
, Starbucks, Takko sau Pepco, care au închiriat spații în cadrul viitorului centru comercial.
Fiind un proiect de reconversie, prima etapă formată din magazinul Lidl și o galerie comercială ar trebui deschisă în luna mai, iar în faza a doua vor fi construite spații pentru încă patru-cinci magazine.
Întregul proiect va avea ceva mai mult de 10.000 de metri pătrați.
0 comments :
Trimiteți un comentariu