
Este cazul multor clădiri și terenuri din centrul Bucureștiului. Spre exemplu, hotelul Lido de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, foarte bine poziționat și cu un istoric de pus în valoare, este de ani de zile în conservare.
Iată însă că la doi pași, pe strada George Enescu, o familie de întreprinzători, medici stomatologi cu o afacere în distribuția de materiale și echipamente pentru cabinete stomatologice, a decis să facă un hotel de 120 de camere de la zero, sub un brand internațional.
După 25 de ani, oamenii care s-au gospodărit și au creat în jurul lor organizații capabile să producă valoare adăugată sunt astăzi în stare să pună pe masă milioane de euro și să convingă băncile să-i crediteze cu alte milioane de euro pentru un business plan pe 10 ani în industria hotelieră.
Trebuie să strângi din dinți mulți ani și să fii foarte bun în ceea ce faci ca să ajungi după 20-25 de ani de activitate să ai economii suficiente încât să poți pune pe picioare un hotel de la zero. Capitalul este greu de strâns.
Deocamdată, mulți întreprinzători au reactivat centrul Bucureștiului prin investiții în restaurante. Și au făcut-o frumos, astfel încât acum Capitala nu este departe de alte orașe mari din Occident la nivelul ofertei de leisure.
Este o bucurie să vezi cum clădiri sau terenuri care au stat în paragină ani de zile capătă viață, cum devine o plăcere plimbarea pe străzi cu vitrine luminate feeric, cu oameni conversând în braserii elegante.
Și atunci cu atât mai acut se vede cum România și-a risipit două decenii după 1990 potențialul de a crește. Se vede cum toate aceste active înghețate ne-au ținut în loc.
Iată diferența fantastică față de modul în care au acționat cei care au primit aproape cadou, prin diverse modalități de spoliere a statului român, active de zeci de miliarde de euro și pur și simplu le-au ținut în paragină sau le-au exploatat la minima rezistență.
Ce țară poate face astfel de eforturi sisifice - să construiască întreprinderi, hoteluri, căi ferate, rețele de electricitate - care apoi să ajungă pe mâna unor nepricepuți și din ele să nu fie deloc extrasă valoare economică? Numai una care-și va epuiza rapid resursele. Numai când vezi ce efort și determinare sunt necesare să pui pe piață un hotel de 100 de camere, realizezi câtă pierdere îți aduce un altul care la 100 de metri distanță stă închis de zeci de ani.
Povestea se multiplică la întreprinderi industriale - 100 de ani a funcționat întreprinderea de mașini-unelte Înfrățirea din Oradea, numai că astăzi cei care au cumpărat-o au decis că este mai bine să o trimită la fier vechi. Alături, un inginer care și-a început activitatea la Înfrățirea face astăzi la Emsil Techtrans strunguri și alte echipamente industriale de mare precizie de 10 milioane de euro pe an, pe care le exportă în totalitate în Occident.
Ce efort, ce determinare și ce risipă de energie de la o generație la alta nevoită să o ia tot timpul de la capăt după ce pământul a fost pârjolit în spate.
Puternicii anilor ’90 au primit cadou active de zeci de miliarde de euro, pe care le-au distrus. Sunt multe dosare astăzi pe masă, dar curățenie în România nu se va face până când nu se va redeschide „dosarul dosarelor“ - Bancorex.
„Ghioceii“ care răsar astăzi prin investițiile făcute de oameni de afaceri autohtoni care au avut răbdarea să crească încet, pe baze solide, sunt încă puțini.
Este nevoie de zeci de miliarde ca toată țara să arate altfel și să devină o atracție pentru cetățenii săi care astăzi sunt peregrini în Europa.
Încet, încet însă începe să apară atât o clasă de antreprenori, cât și un strat de manageri profesioniști care știu să pună pe picioare afaceri în diverse sectoare de activitate după ce au acumulat experiență de cele mai multe ori în organizații cu capital străin.
Ei încă nu au masa critică. Identificarea și aducerea forțată pe piață a activelor încă înghețate le poate completa efortul și le poate oferi spațiul de care au nevoie pentru a transforma cu adevărat economia.
0 comments :
Trimiteți un comentariu